Adrian Paunescu - Repetabila povara

Poetul ce avea să unească sufleteÈ™te Moldova cu România este nimeni altul decât Adrian Păunescu. Acesta s-a născut în Raionul Sîngerei pe 20 iulie 1943 însă nu a petrecut prea mult timp acolo. A stat la bunici, la Bârca, pentru că tatăl său a fost condamnat la 15 ani de închisoare din cauza rezistenÈ›ei anti-comuniste. După ce a studiat la un liceu de prestigiu din Craiova, a început studiile facultății de filologie la Universitatea din BucureÈ™ti. La doar 27 de ani începe să scrie poezii mai în glumă, mai în serios, iar în 1965 publică primul său volum intitulat ”Ultrasentimente”. La 3 ani distanță primeÈ™te Premiul Uniunii Scriitorilor iar Șerban Cioculescu, marele critic, îl consideră ultimul poet român.

În septembrie 1973 înfiinÈ›ează Cenaclul Flacăra care a devenit un fenomen în scurt timp. AceÈ™tia au susÈ›inut 1.615 manifestări în faÈ›a a câteva milioane de oameni, dar a fost interzis în 1985 din cauza regimului comunist. Din 1970 Păunescu devine o figură foarte importantă în televiziunea românească, realizând mai multe emisiuni ce aveau ca interes dezvoltarea naÈ›ională È™i culturală. Din 1966 până în 2008 a făcut parte È™i din lumea politică, fiind membru al Partidului Comunist Român, al Partidului Socialist Român È™i Partidului Socialist Român.

Printre cele mai importante volume de poezii publicate se numără ”Manifest pentru mileniul trei”, ”De la Bârca la Viena È™i înapoi” sau ”Pământul deocamdată”, însă autorul a publicat peste 30 de volume ce s-au vândut în milioane de exemplare È™i se găsesc cu mândrie în bibliotecile românilor È™i moldovenilor.

ColecÈ›ia de poezii ”Repetabila povară” a fost publicată pentru prima dată în 1974 de către editura Scrisul Românesc, ediÈ›ie ce o poÈ›i găsi È™i pe site-ul nostru alături de ediÈ›iile Curtea Veche din 2010 È™i 2011.

În cele peste 100 de poezii ale volumului, autorul aduce aminte teme sociale, istorice, ba chiar È™i de dragoste, care dispăruseră din poezia română modernă. Poate cel mai sensibil subiect care este abordat este politica, pentru că în acea vreme nu puteai scrie orice, dar a reuÈ™it prin stilul specific să rămână în limitele admise de lege. Scriind pasional, ba chiar îndrăgostit de propriile sale cuvinte, Păunescu ne duce într-o lume plină de o imaginaÈ›ie, pe alocuri retorică dar plăcută. Chiar dacă uneori exagerează prin utilizarea adjectivelor care pot deranja cititorul, nu ai cum să nu observi că acestea se potrivesc perfect cu versurile ce le urmează. Unele poeme au doar două strofe, altele durează pagini, iar pentru asta ai nevoie de puÈ›ină răbdare, pentru că nu citeÈ™ti o poezie în stil de ”Luceafăr” ce spune o poveste, citeÈ™ti o epopee. Chiar È™i în poemele de dragoste, Păunescu aduce un iz de singurătate care dau senzaÈ›ia de neglijență, însă nu trebuie să te sperii, a fost È™i el iubit la vremea sa. Înspăimântător de sincere sunt însă cuvintele sale, uneori tăioase, uneori miloase, care respectă cerinÈ›ele jocului comunist. De aceea, printre acestea, vei mai găsi È™i versuri ce îÈ›i amintesc de florile viu colorate de pe câmp sau marea infinit de albastră, pentru a te scoate dintr-o stare de minimă teroare.