Ahdaf Soueif s-a născut pe 23 martie 1950 la Cairo dar a fost È™colită È™i în Anglia unde a urmat Universitatea Lancaster. Începutul literar are loc de abia în 1993 cu romanul "În ochii soarelui" ce ester de fapt o biografie despre cum a reuÈ™it să ajungă independentă. Întotdeauna a scris în engleză însă cititorii săi din Est au transmis că pot simÈ›ii limba arabă chiar È™i în acele cuvinte necunoscute. Soueif este fondatoarea Festivalului Literaturii din Palestina, comentator cultural È™i politic pentru publicaÈ›ia The Guardian È™i timp de patru ani a fost administratora Muzeului Britanic.
În limba română avem doar două titluri traduse Harta iubirii È™i Te port în gând, dar sperăm că în anii următori va ajunge È™i în mâinile noastre întreaga sa bibliografie.
ColecÈ›ia de nuvele "Te port în gând" a apărut pentru prima dată la editura Bloomsbury în 2007. În limba română apare un an mai târziu la editura Polirom.
Totul începe cu povestirea "CunoaÈ™terea" ce ne va trimite pe toÈ›i în copilărie. Este vorba despre un copil ce este la grădiniță iar iubirea dintre el È™i bunică este redactată aÈ™a de frumos, de parcă chiar ar fi vorba despre oricare dintre noi. "Dragă Milou" este cea de a doua poveste în care personajul principal este chiar Milou. Era destul de în vârstă È™i necăsătorită iar singura sa misiune era de a avea grijă de restaurantul tatălui său. Era destul de plictisitor È™i adesea visa cu ochii deschiÈ™i, unul dintre vise fiind despre un fost amant pe nume Phillipe căruia niciodată nu i-a păsat de ea. Într-o zi vine la ea Farah, una dintre nepoate, ce incepe să spună că nu se va ai căsători niciodată însă va continua să aibă bărbaÈ›i în viaÈ›a ei. Unul dintre pretendenÈ›i era chiar Phillipe, iar de aici povestea se transformă într-o morală despre ce înseamnă de fapt iubirea. Dacă vreÈ›i să plângeÈ›i trebuie să citiÈ›i "Melody". Naratoarea se află într-un spital musulman gata să de-a naÈ™tere celui de al doilea copil. În salon cu ea erau femei ce aveau pregătite eÈ™arfele pentru a le pune pe față în caz că intră vreun bărbat. Voia să fie alături de fiica ei însă nu se putea pentru că atât ea, cât È™i soÈ›ul ei, trebuiau să aibă grijă de o prietenă cu cancer avansat. După zeci de complocaÈ›ii reuÈ™eÈ™te să nască dar nu trece mult până află că prietena sa a murit aÈ™a că îi spune tare È™i răspicat pentru a fi auzită "Te port în gând".