Alexandru Vlahuta - Mogaldea

Alexandru Vlahuță a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărÈ›i ale sale fiind "România Pitorească".

Cartea "Mogâldea" îl are în prim-plan pe Mogâldea, zis È™i "Michiduță", un fost coleg al autorul din È™coala primară. Nu îi era drag, deoarece avea o fire răutăcioasă, iar de fiecare dată când se uita la el se strâmba. Naratorul a fost fericit atunci când într-o zi domnul profesor Udrea l-a luat de urechi pe Mogâldea, "turnându-l la bancă". Cei care ajungeau în această postură, erau puÈ™i cu pieptul pe capătul băncii, în timp ce un monitor îl È›inea bine de grumaz, altul de picioare, iar profesorul îl lovea cu o nuia pe spate, pentru a goni mintea la cap. Uneori, profesorul se înfuria straÈ™nic de È›ipetele copilului în cauză, È™-atunci dădea mai tare, nuielele rupându-se una după alta, acest lucru supărându-l È™i mai rău pe domnul profesor. Mogâldea avea ochi de drac împieliÈ›at, răsucindu-È™i capul exact ca un viezure, o clipă n-având astâmpăr, naratorul neînÈ›elegând unde dispărea acesta în timpul recreaÈ›iei; când o zbughea pe poartă cu câÈ›iva prieteni de-ai lui, atunci când reveneau la ore având toÈ›i un aer misterios È™i viclean. Tatăl lui Mogâldea era legător de cărÈ›i, locuind peste drum de È™coală. Lui Vlahuță i-a fost mereu frică de Michiduță, neînÈ›elegând de ce, cu atât mai mult că era mai mare ca vârstă decât colegul său problematic, crezând probabil că la un moment dat acesta îl va umili. Într-o zi, după ce domnul Udea le explicase copiilor din clasă "prinderea lui Iisus din grădina de la Ghetsemani", îi întrebase cine o poate spune È™i el în acelaÈ™i mod. DeÈ™i îi bătea inima destul de tare din cauza emoÈ›iilor, Vlahuță ridică două degete, dorind să o spună el, în final, domnul profesor fiind atât de impresionat de modul în care a depănat acesta povestea încât la final i-a spus "bravo, piciule", în obrajii lui Vlahuță strângându-se tot sângele, fiind numit È™i monitor al clasei a VII-a. Acest lucru i-a adus multe emoÈ›ii mari È™i fericite, simÈ›indu-se fericit È™i mândru, aÈ™a cum nu s-a mai simÈ›it niciodată. De acum avea ca sarcina ca dimineaÈ›a È™i la amiază să îl asculte pe Michiduță, să îi verifice caietele, să îi pună note la învățătură È™i la purtare, în catalogul lui, scris de "moÈ™ Petrachi" cu cele mai frumoase litere gotice. În următoarea recreaÈ›ie, Mogâldea îi spune să vină cu ei la el la prăvălie. Când ajunseră la el acasă, la o fereastră stătea o bătrână ce se uita cu drag la ei, o bură de ploaie lustruindu-le ghiozdanele de glant. Au mers cu toÈ›ii până în fundul grădinii, acolo unde Michiduță a scos o cheie din buzunar, descuind lacătul È™i dând la o parte uÈ™a. În interior, pe poliÈ›ele albe de brad, pe de o parte È™i de alta, în gârliciul pivniÈ›ei erau prezente toate bunăciunile pământului. În cutii de carton erau puse bine: rahat, smochine, roÈ™cove, halva, migdale, cofeturi. Pe o tăviță de mucava micuÈ›ul negustor îÈ™i servi muÈ™terii cu o îndemânare care îl uimea pe narator, cântărind tot ce dădea. Când îl întrebă Mogâldea pe Vlahuță ce vrea, acesta se uită cu poftă la un botiÈ™or de icre negre, cât o nucă, aÈ™ezate frumos pe o frunză de viță. Se gândea că nu are niciun gologan, dar îi lasă gura apă. Ceea ce alesese să facă pentru a primii trei firmituri cât grăunÈ›ele de păpuÈ™oi, avea să îl coste mai târziu. 

Cartea "Mogâldea" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediÈ›ii, È™i anume: Ion Creangă (1979), Tineretului (1968), Agora (2006), Ion Creangă (1972) È™i Tineretului (1960).