Ana Blandiana - Sertarul cu aplauze

Otilia Valeria Rusan s-a născut pe 25 martie 1942 la TimiÈ™oara, în familia preotului Gheorghe Coman. Când avea doi ani, familia se mută la Oradea însă chiar È™i acolo regimul a fost împotriva lor, arestându-l pe tată fiindcă era considerat duÈ™man. Ea voia să îÈ™i continue studiile È™i a durat câÈ›iva ani să primească permisiunea din partea autorităților, încă nu se È™tie cum pentru că tot o familie de deÈ›inuÈ›i politici erau. ReuÈ™eÈ™te să termine a Facultatea de Filologie din Cluj È™i începe să publice în revista Tribuna, însă sub pseudonimul de Ana Blandiana pentru ca nu care cumva să fie recunoscută. Chiar È™i aÈ™a, autoritățile i-au luat drepturile de publicare de-a lungul mai multor ani, È™i fix când a reuÈ™it pentru prima dată să le recapete, tatăl său a decedat. Între 1988 È™i 1989 toate cărÈ›ile sale au fost scoase din biblioteci È™i librării iar numele i-a fost interzis întru totul. Toate acestea au pornit din cauza motanului Arpagic, personaj pe care cenzura credea că îl aseamănă cu Nicolae CeauÈ™escu. Cititorii erau fani înfocaÈ›i aÈ™a că fiecare scria de mâbă cât de multe copii putea, acesta fiind singurul fenomen de samizdat din È›ară. CărÈ›ile sale au ajuns repede în Marea Britanie, unde au fost premiate È™i apreciate. Printre cele mai cunoscute titluri se numără Arhitectura valurilor, OraÈ™e de silabe sau Întâmplări din grădina mea.

Astăzi vom vorbi despre "Sertarul cu aplauze" ce a apărut pentru prima dată la editura Tinerama în 1992. Au urmat apoi ediÈ›iile oferite de Litera in 1998 È™i Humanitas în 2004. 

10 ani a durat până ce manuscrisul a fost finalizat, È™i chiar dacă era finalizat mai devreme nu ar fi putut publica aÈ™a ceva. Vremurile apuse sunt descrise fără nici un pic de milă sau cenzură iar oamenii sunt scriÈ™i aÈ™a cum erau ei. Cele doua personaje ce la început sunt parteneri de călătorie ajung să privească viaÈ›a diferit È™i să urmeze propria cale. Ce poate fi mai captivant decât doi oameni ajunÈ™i în antiteză din cauza principiilor È™i mediului diferit? Vă spun eu, gândul că nu a trebuit să trăim coÈ™marul de care ei avut parte.