Anton Pavlovici Cehov este cunoscut la nivel mondial pentru scrierile sale lăsate moÈ™tenire literaturii universale, dar È™i pentru activitatea sa în medicină. Născut într-o familie numeroasă de ruÈ™i, Cehov frecventează teatrul È™i se implică în activități literare voluntare. Bună bucată de vreme colaborează cu o gazetă locală È™i publică câteva opere satirice. După ce îÈ™i finalizează studiile, profesează la Moscova È™i devine interesat de istorie È™i cultură. Începe studii de medicină È™i farmacie, iar în paralel publică lucrări care câÈ™tigă admiraÈ›ia publicului È™i a criticilor.
Cehov nu È™i-a imaginat niciodată că ar putea câÈ™tiga celebritatea post-mortem, iar scrierile pe care le-a oferit umanității vor ajunge obiect de studiu în marile universități ale lumii. Rusia acelor vremuri era cadrul perfect pentru romanele È™i nuvelele sale, ba chiar întregea atmosfera tristă È™i sărăcăcioasă pe care scriitorul avea să o ofere volumelor sale. TotuÈ™i, sărăcia vremurilor, neputinÈ›a claselor de mijloc de a supravieÈ›ui într-un regim autoritar, corupÈ›ia, războiul È™i foametea vor fi elementele de bază ale lucrărilor semnate de Cehov. Interesat deopotrivă de cultură, muzică È™i dramaturgie, va cocheta cu piesele de teatru, iar astăzi nu puÈ›ine sunt lucrările sale care se joaca cu casa închisă în marile teatre din lume. TotuÈ™i, revenind la ideile cehoviene, trebuie menÈ›ionat că acestea se aseamănă într-o oarecare măsură cu cele ale lui Dostoievski, însă nu sunt atât de sumbre. La Cehov banii contează, însă personajele sale nu urmăresc cu tot dinadinsul să se îmbogățească ori să dobândească o poziÈ›ie socială superioară. Adesea, Cehov descrie povesti de dragoste măgulitoare, dar realiste È™i dă naÈ™tere unor eroi plini de calități È™i cuprinÈ™i în frenezia socială a acelor timpuri.
Probabil, una dintre cele mai cunoscute scrieri cehoviene avea să fie „Doamna cu cățelul”, lucrare emblematică pentru literatura rusă, care ii aduce un plus de celebritate creatorului ei. Nuvelă de scurte întinderi, apărută pentru întâia oară în anul 1899, avea să devină una dintre cele mai apreciate scrieri ale literaturii ruseÈ™ti È™i să ocupe loc de cinste în literatura universală. Lucrarea îl are îl centru pe Dimitri, un bancher rus, care se afla într-o vacanță luxoasă alături de o soÈ›ie pe care nu o iubeÈ™te. DeÈ™i trecut bine de prima tinereÈ›e, bărbatul arată încă bine È™i reuÈ™eÈ™te să atragă privirile femeilor oriunde merge. Plictisit de compania soÈ›iei sale, Dimitri este atras de o tânără femeie necunoscută, de o frumuseÈ›e răpitoare, care iese zilnic pe străzile din Yalta să îÈ™i plimbe cățelul. De aici înainte, între cei doi se leagă o puternică pasiune, care arde când mocnit, când cu patos, iar scriitorul transformă scrierea într-o confesiune romantică a celor doi amanÈ›i.
Lucrarea este structurată interesant, iar Cehov pune accent pe sentimentele celor două personaje, pe trăirile intense È™i pe arzătoarea poveste de iubire. Se va sfârÈ™i tragic acest amantlâcuri primăvăratic ori iubirea va câÈ™tiga lupta cu realitatea? Deznodământul operei este surprinzător, iar manuscrisul poate fi găsit pe site-ul nostru în mai multe ediÈ›ii, după cum urmează: Litera (2015), Litera (2016).