Aristotel - Despre suflet

Cel mai mare filosof al Greciei Antice, Aristotel, a trăit între anii 384 Î.H È™i 322 Î.H în peninsula Halkidiki. Provenea dintr-o familie aristocrată însă a rămas orfan de mic iar la 17 ani a decis să urmeze Academia lui Platon, unde a rămas timp de 20 de ani, mai întâi ca elev, apoi ca profesor. După moartea lui Platon în 347 Î.H, Aristotel pleacă în vechea regiune Misia pentru a fi consilierul lui Hermias. Aici începe să înveÈ›e formele de conducere ale statului È™i să călătorească, astfel că în 343 Î.H este chemat la curtea regelui Filip al II-lea pentru a-i educa fiul, Alexandru, care nu peste mult timp va deveni Alexandru cel Mare. Aristotel începe să scrie foarte mult È™i formează un sistem complex de filozofie ce conÈ›inea etică, politică, logică, zoologie È™i cosmologie, însă toate acestea au rămas într-un subsol. Multe dintre ele au fost descoperite de Diogenes, însă altele au zăcut intacte până în zilele RenaÈ™terii. Printre cele mai cunoscute opere se numără: ConstituÈ›ia atenienilor, Despre spirit, Metafizica È™i Etica nicomahică, care după peste 2000 de ani încă sunt studiate cu atenÈ›ie.

Tratatul ”Despre suflet” a fost scris în anul 402 Î.H. în limba greacă. Dacă doreÈ™ti să citeÈ™ti varianta în limba română, pe site-ul nostru poÈ›i găsi următoarele ediÈ›ii: editura ȘtiinÈ›ifică, 1969; editura Univers Enciclopedic Gold, 2015 È™i editura Humanitas, 2005. 

Pentru a putea intra în filosofia minÈ›ii lui Aristotel, trebuie mai întâi să aflăm cum defineÈ™te acesta sufletul. El consideră că sufletul este principiul vieÈ›ii È™i al miÈ™cărilor tuturor fiinÈ›elor vii È™i în opoziÈ›ia lui Platon care este fascinat de minte umană, autorul nostru este mai de grabă interesat de animale.

Sufletul aparÈ›ine corpului iar acest lucru îi dă denumirea de ”viu” unei fiinÈ›e. Dacă îi distrugi unui câine orice organ, acesta poate rămâne fără suflet, însă dacă spargi o piatră, nu se va întâmpla nimic pentru că aceasta este lipsită de suflet, ea având existență naturală inertă. Dacă ar fi să definim sufletul în raport cu corpul ar trebui să ne rezumăm din start la două simple comparaÈ›ii: dacă securea ar avea suflet, acesta ar fi securitul, adică tăiatul; în schimb, dacă ochii ar avea suflet, acesta ar fi vederea. Ceea ce defineÈ™te securea È™i ochiul drept ceea ce sunt este funcÈ›ia lor, adică perfecÈ›iunea lor proprie, iar pentru suflet perfecÈ›iunea înseamnă viață. Acest principiu este numit de Aristotel entelehie astfel sufletul devine "entelehia primară a unui corp organizat care posedă viaÈ›a ca potenÈ›ialitate".

În tratat, autorul prezinta È™i cele 3 principii ale sufletului. Principiul vital (hrănirea È™i reproducerea): sufletul este cel care realizează proporÈ›iile de hrană care ajung să fie transformată în mâncare È™i de asemenea duce viaÈ›a cu un nivel mai sus față de a face miÈ™cări mecanice sau materiale. Principiul senzorial: sufletul este mediul ce transmite proprietățile sensibile ale unui lucru. Principiul intelectual: gândirea este legată de corp prin mult exerciÈ›iu, însă mintea este independentă. Acest paradox face destul de complexă problema nemuririi sufletului, pentru că sufletul poate exercita activitatea sa È™i în afara corpului.