Barack Obama, al 44-lea preÈ™edinte al Statelor Unite sau, pentru noi astăzi, scriitor. S-a născut pe 4 august 1961 în capitală Hawaiului dar nu a durat mult până ce s-a mutat împreună cu mama È™i tatăl său vitreg în Indonezia. A învățat limba repede iar pentru a urma liceul s-a întors în oraÈ™ul natal. A plecat apoi la New York unde a studiat È™tiinÈ›ele politice la Universitatea Columbia, în 1988 a început să studieze dreptul la Harvard È™i a ajuns preÈ™edinte la revista Harvard Law Review, fiind primul om de culoare în această funcÈ›ie. Asta a atras atenÈ›ia presei dar el a continuat să studieze absolvind cu calificativul Jurist Doctor magna cum laude. S-a mutat la Chicago unde a condus o miÈ™care ce avea ca scop convingerea oamenilor de a vota, apoi a fost avocat în domeniul discriminării È™i a predat dreptul constituÈ›ional timp de doisprezece ani. Din 1996 a ajuns în funcÈ›ia de senator al statului Illinois È™i a fost reales de trei ori până să ajungă în funcÈ›ia de preÈ™edinte. Oamenii l-au considerat unul dintre cei mai buni politicieni pe care statul lor i-a avut È™i toate acestea pe bună dreptate. A reuÈ™it să reglementeze toate problemele, de la domeniul social până la cel electric, a schimbat sistemul sanitar È™i a prevenit infracÈ›iunile în majoritatea statelor. Poate că una dintre cele mai importante legi pe care le-a promulgat a fost căsătoria între persoanele de acelaÈ™i sex, teritoriul său fiind primul care a permis asta.
Cartea "Îndrăzneala de a spera" a fost publicată pentru prima dată la editura americană Crown în toamna anului 2006. În limba română apare la editura Rao doi ani mai târziu.
Timp de 30 de săptămâni a fost pe primele locuri în topul vânzărilor din New York Times, È™i a fost denumită "monologul lui Obama". Marii critici ai Statelor Unite au dat recenzii pozitive cărÈ›ii È™i au apreciat sinceritatea È™i perseverenÈ›a autorului. A fost tradusă în peste 40 de limbi È™i a ajuns best seller internaÈ›ional. În cele nouă capitole Obama È™i-a prezentat convingerile spirituale È™i politice È™i a făcut o analiză pe înÈ›elesul tuturor asupra culturii americane. El a fost un senator puternic ce È™i-a iubit teritoriul, iar când va ajunge la Washington DC, va fi capabil să se împartă între două părÈ›i minunate din viaÈ›a sa: familia È™i meseria. DeÈ™i era democrat a acceptat o relaÈ›ie cu fostul preÈ™edinte, George W. Bush, ce i-a devenit un sfătuitor de nădejde. ConstituÈ›ia pentru el nu a însemnat doar un set de reguli, ci a însemnat îmbinarea pasiunii cu puterea. El a aflat ce doreÈ™te populaÈ›ia È™i a scris totul pentru a fi în favoarea lor, pentru că el a fost vocea ce i-a dus la următorul nivel. El descrie politicienii ca pe niÈ™te oameni ce văzându-se la putere, încep să facă păcate tocmai din dorinÈ›a de a câÈ™tiga, È™i întrebarea rămâne: Cum ar fi o lume plină de politicieni ca Barack Obama?