Barbu Brezianu - Brancusi in Romania

„BrâncuÈ™i în România” semnată de Barbu Brezianu este o scriere esenÈ›ială pentru înÈ›elegerea activității È™i receptării operei lui Constantin BrâncuÈ™i în patria sa. Brezianu – jurist, poet, eseist È™i unul dintre cei mai importanÈ›i exegeÈ›i ai operei lui BrâncuÈ™i – aduce prin această carte o sinteză documentată È™i minuÈ›ioasă, punând un mare accent pe relaÈ›ia artistului cu România, de la formarea sa până la contribuÈ›ia majoră din Târgu Jiu.

Barbu Brezianu începe de la originea È™i formarea artistică a lui BrâncuÈ™i în România – copilăria la HobiÈ›a, influenÈ›ele culturii populare asupra sa, È™coala de arte È™i meserii de la Craiova È™i Academia de Belle Arte din BucureÈ™ti. Sublinează izvoarele spirituale È™i estetice româneÈ™ti care au influenÈ›at profund stilul lui BrâncuÈ™i: arta populară, motivele autentice tradiÈ›ionale, legătura cu natura È™i limpezimea formelor. Se aduce în prim plan receptarea lui BrâncuÈ™i în România în primele decenii ale secolului XX. Sunt expuse contactele lui cu mediul artistic È™i cultural românesc, inclusiv prieteniile sale cu oameni de cultură precum Nicolae Iorga, Alexandru Tzigara-SamurcaÈ™, Tudor Arghezi È™i numeroÈ™i alÈ›ii.

Brezianu evidenÈ›iază că, în ciuda recunoaÈ™terii internaÈ›ionale, BrâncuÈ™i a fost multă vreme marginalizat sau contestat în România de unii critici sau oficiali culturali, mai ales în perioada interbelică È™i în vremurile comuniste. Autorul insistă asupra faptului că, deÈ™i BrâncuÈ™i a trăit mare parte a vieÈ›ii în FranÈ›a, spiritul operei sale este profund românesc. Ba mai mult, el aduce argumente în acest sens È™i caută să ne expună felul în care România a fost reprezentată de artist peste hotare.

Analizează felul în care sculptorul a transformat simboluri arhaice româneÈ™ti (coloana de lemn, roata olarului, troiÈ›a, motive geometrice etc.) în forme universale, transformându-se într-un precursor al artei moderne. Se aduce în prim plan È™i refuzul statului român de a accepta atelierul său din Paris, donat de artist, È™i lipsa de recunoaÈ™tere oficială până târziu în secolul XX.

Se analizează, de asemenea, maniera în care BrâncuÈ™i a fost revalorizat în România după căderea comunismului, în 1989, redescoperit È™i promovat ca o figură majoră a identității culturale naÈ›ionale. Lucrarea se concluzionează cu reflecÈ›ii asupra necesității păstrării È™i înÈ›elegerii operei sale, nu numai ca patrimoniu naÈ›ional, ci È™i ca expresie a unei gândiri universal valabile. Cartea lui Barbu Brezianu este un omagiu simplu, dar bine documentat adus lui BrâncuÈ™i, care depășeÈ™te simpla analiză artistică È™i devine un act de aducere aminte È™i de conÈ™tientizare a identității naÈ›ionale. Ea oferă o viziune completă, critică È™i clară asupra modului în care România l-a format È™i, uneori, ignorat pe unul dintre cei mai mari artiÈ™ti ai săi.

BrâncuÈ™i nu a fost numai un sculptor care a cioplit piatra sau lemnul, ci un artist care a căutat sensul profund al existenÈ›ei în materia brută. El nu a urmărit reproducerea fidelă a realității înconjurătoare, ci a dorit să exprime esenÈ›a lucrurilor, să pătrundă în inima formelor, în ceea ce însuÈ™i numea „sufletul materiei”. Pentru el, sculptura nu era o reprezentare, ci o revelaÈ›ie, un È›el aproape sacru. În această direcÈ›ie, capodopere precum „Pasărea Măiastră”, „Muza adormită”, „Sărutul” sau „Coloana Infinitului” devin simboluri ale unei estetici care îmbină rigoarea geometrică cu spiritualitatea.

Cartea de față poate fi găsită pe site-ul nostru în mai multe ediÈ›ii: Allfa (2005), Academiei (1974), All (1998).