Scriitor, avocat, om politic È™i, mai târziu, primar al capitalei, Barbu Ștefănescu Delavrancea se naÈ™te la BucureÈ™ti, în 1958. Provenit dintr-o familie de căruÈ›aÈ™i, băiatul este È™colit la liceul Sfântul Sava, iar, mai apoi, urmează cursuri la prestigioase universități din FranÈ›a È™i Germania. LicenÈ›iat în drept, călătoreÈ™te de-a lungul Europei È™i aprofundează operele marilor scriitori francezi, precum Zola È™i Balzac.
La întoarcerea pe meleagurile româneÈ™ti, decide că îÈ™i doreÈ™te o carieră în sfera culturii È™i, astfel, schiÈ›ează primele versuri. Scrie proză scurtă, versuri, cânturi È™i nuvele. Dă dovadă de un talent deosebit în evocarea societății româneÈ™ti de la vremea sa È™i chiar È›ine un jurnal în care povesteÈ™te întâmplări din viață bucureÈ™tenilor de altădată. Succesul său sporeÈ™te È™i începe colaborări avantajoase cu gazete precum „DemocraÈ›ia” ori „Lupta literară”, aceasta din urmă fiind revista pe care a fondat-o în colaborare cu câÈ›iva amici.
Publică primele articole de presă È™i stârneÈ™te un val de controverse la nivelul elitelor, căci critică regimul politic È™i clasa guvernanÈ›ilor. Basmele È™i nuvelele semnate de autor vor rămâne în imaginarul colectiv drept poveÈ™ti nemuritoare, iar poeziile sale se regăsesc È™i astăzi în manualele È™colare. Autorul însuÈ™i devine o legendă vie, iar marii cronicari vor schiÈ›a biografii È™i articole în cinstea lui Delavrancea.
De asemene, operele sale vor fi adaptate și prezentate pe marile scene ale teatrelor, dar și reeditate pentru benzi desenate și cărți de colorat.
„Apus de soare” apare pentru întâia oară în 1909 È™i face parte din „Trilogia Moldovei”. Scrierea va fi urmată de alte două piese de teatru, „Viforul" È™i „Luceafărul”. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale operei, dintre care amintim: Eminescu (1973), Socec (1930), Albatros (1984), Gramar (1997).
Fiind structurată în patru acte, piesa de teatru este construită impecabil, iar notele dramatice din spre final pe care autorul le îmbină cu sensibilitatea scenelor finale vor cuceri publicul. AcÈ›iunea se petrece undeva la 1503 È™i prezintă drama morÈ›ii voievodului Stefan cel Mare.
Titlul operei este È™i el ales cu un scop, fiind o metaforă care sugerează sfârÈ™itul unei ere în Moldova, căci domnia lui Ștefan avea să fie cea mai măreață dintre toate. Cel care a deÈ›inut tronul Moldovei pentru o perioadă de 47 de ani, avea să îÈ™i găsească în sfârÈ™it liniÈ™tea. Moartea lui Ștefan este prezentată asemenea unui moment apocaliptic, iar imaginea curÈ›ii îndurerate va întregi tabloul final.
SfârÈ™itul piesei aduce răsturnări de situaÈ›ie neaÈ™teptate, iar imaginea voievodului pare de a dreptul ireală, aproape sacră. Ștefan, în accepÈ›iunea lui Delavrancea, este acum un ocrotitor al moldovenilor, un zeu, un mit. Spre final, autorul descrie o Moldovă părăsită, aflată la începutul unui nou drum, despărÈ›indu-se de cel mai mare erou al său, pornind în căutarea unui stăpân la fel de vrednic.