Romanul “Faraonul”, “Faraon”, în limba poloneză, de BolesÅ‚aw Prus, apare pentru prima dată în anul 1895, în revista poloneză cu apariÈ›ie săptămânală “Tygodnik Ilustrowany”, iar toate aceste apariÈ›ii periodice se întind până în anul 1896.
Romanul în volum, apare în anul 1897, la editura Gebethner i Wolff, din VarÈ™ovia, fiind al patrulea È™i ultimul roman de referință al autorului polonez care face o analiză vastă a istoriei egiptene È™i a puterii de stat din perioada domniei lui Ramses al XIII-lea.
În România, opera apare în anul 1961, la editura pentru Literatura Universală, din BucureÈ™ti, opera fiind publicată în două volume separate sau într-un singur volum în care se regăsesc ambele volume.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura All, din colecÈ›ia Biblioteca Allfa, 1998, în două volume broÈ™ate, editura Allfa, din colecÈ›ia Biblioteca de buzunar, 2005, în două volume broÈ™ate sau editura Razesu, 2015, în format broÈ™at.
Aleksander Glowacki, având pseudonimul literar de BolesÅ‚aw Prus, s-a născut la data de 20 august 1847, în oraÈ™ul Hrubieszów, de lângă capitala VarÈ™ovia, fiind un însemnat scriitor È™i jurnalist polonez, o figură marcantă a literaturii din Polonia secolului al XIX-lea.
Legat de copilăria lui Aleksander, nu se È™tiu foarte multe, dat fiind faptul că acesta rămâne orfan de la o vârstă foarte fragedă, după ce părinÈ›ii lui pierd lupta cu viaÈ›a, iar micuÈ›ul este crescut de mai multe rude apropiate familiei.
Aleksander îÈ™i alege pseudonimul literar în urma unei documentări asupra trecutului acestuia, dovedindu-se că familia sa se trăgea dintr-una de nobili.
În anul 1866, acesta termină cursurile gimnaziale în Lublin È™i se înscrie la Universitatea din VarÈ™ovia, unde studiază matematica, însă nu reuÈ™eÈ™te să termine cursurile datorită problemelor materiale.
În anul 1869 se înscrie la cursurile “Institutului de Agricultură È™i Silvicultură” din Pulawy, oraÈ™ al copilăriei acestuia È™i viitor mediu propice pentru povestirea “Mucegaiul pământului”, povestire apărută în anul 1884. Nu reuÈ™eÈ™te să termine cursurile nici în cadrul Institutului, fiind exmatriculat la scurt timp, iar mai apoi începe să studieze singur, fiind fascinat de opera lui John Stuart Mill.
Prima operă importantă apare în anul 1886 È™i poartă numele de “Avanpostul”, operă literară apărută după o lungă perioadă în care activează ca gazetar.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “PăpuÈ™a”, 1889, “Femeia nouă”, 1893 sau “Emancipatele”, 1893.
Romanul “Faraonul”, de BolesÅ‚aw Prus, reprezintă o adevărată sinteză istorică asupra unor evenimente petrecute în secolul al XI-lea î.e.n, evenimente care au ca punct comun lupta pentru putere È™i soarta unei naÈ›iuni în timpul tensiunilor care se adună în societatea antică egipteană.
Povestea romanului este schiÈ›ată în jurul noii domnii a Egiptului, domnie care îl aÈ™ează în prim plan pe Ramses al XIII-lea , ca pe noul moÈ™tenitor al tronului, tânăr fără experiență, având doar douăzeci È™i doi de ani.
Ramses începe să se implice în problemele statului antic pentru a redresa totul È™i a readuce Egiptul la gloria de odinioară, însă, acesta are de furcă cu un adversar foarte iscusit, în persoana lui Herihor, un ofiÈ›er de armată, dar È™i Înalt Preot în templul lui Amon.
Acesta are parte de multe intrigi È™i trădări, ajungând la un moment dat să se îndrăgostească de Sarah, o femeie fără statut, o simplă evreică, care în scurt timp dă naÈ™tere unui fiu pe nume Seti.
Ramses, È™tiind că nu respectă tradiÈ›ia, alege să scape de aceasta È™i se îndrăgosteÈ™te de o preoteasă din templul zeiÈ›ei Ashtoreth Kama.
Toate aceste lucruri aduc un conflict major, acesta încercând să implementeze niÈ™te măsuri populiste, pe care le oferă oamenilor, iar pe altă latură, Ramses, declanÈ™ează un război împotriva asirienilor pentru a echilibra bugetul afectat al țării. Toate aceste măsuri luate de Ramses, sunt însă în contradicÈ›ie cu viziunile preoÈ›ilor, în speță Mefres È™i Horihor, care se opun vehement.
În cele din urmă, planul lui Ramses este supus eÈ™ecului, Herihor având câÈ™tig de cauză în această luptă, iar populaÈ›ia ajunge să se revolte pentru politicile implementate de Ramses, astfel că Herihor aduce bogăția în È›ară, datorită comorilor preoÈ›ilor, dar È™i pacea cu Asirienii.
Romanul a fost ecranizat în anul 1966, fiind regizat de Jerzy Kawalerowicz È™i avându-i în rolurile principale pe actorii Jerzy Zelnik, în rolul lui Ramses al XIII-lea È™i pe Krystyna Mikolajewska, în rolul Sarei.