Camilo Jose Cela - Stupul

Camilo Jose Cela se naÈ™te pe 11 mai 1916 în oraÈ™ul Pardon din Spania. Nu la mult timp familia se mută în Madrid, oraÈ™ ce îi va modela personalitatea pe parcursul anilor dar È™i opera. Se înscrie la facultatea de medicină dar o părăseÈ™te când observă că se deschide una nouă, cea de filosofie È™i literatură. Urmează înrolarea în războiul civil în timpul căruia a fost rănit. Această experiență îl va afecta È™i îl va face un om independent, introvertit È™i mânios. Când va publica primul roman în 1942, toate aceste trăiri È™i frustrări vor fi transpuse È™i mai mult, le va È™i picta. În 1954 se va muta în Palma de Mallorca unde va înfiinÈ›a o revistă de literatură, Papeles de San Armadas, ce va capta atenÈ›ia publicului dar È™i a scriitorilor amatori.

Dintre cele mai cunoscute opere menÈ›ionăm: Familia lui Pascual Duarte, Călătorie în Alcarria sau Cristos versus Arizona.

Romanul "Stupul" a fost publicat pentru prima dată în limba spaniolă la editura Emece în anul 1950. În limba română apare pentru prima dată în 1967 la Editura pentru Literatură Universală, ediÈ›ie ce va fi urmată de cea a editurii Polirom din 2009.

În luna decembrie a anului 1943 Madridul este la fel de plin de viață ca stupul unu roi de albine. Trecuseră doar doi ani de la Războiul Civil Spaniol È™i consecinÈ›ele încă erau în floare fiindcă nu poÈ›i regenera o È›ară întreagă atât de repede. Mâncarea era raÈ›ionalizată, oamenii nu aveau locuri de muncă iar cei ce aveau trăiau de pe o zi pe alta È™i restricÈ›iile față de libertatea de exprimare încă nu dispăruseră cu totul. Majoritate oamenilor nu îÈ™i putea hrăni familia, alÈ›ii nici pe ei înÈ™iÈ™i È™i trăiau cu teama că oricând puteau fi arestaÈ›i pentru cel mai minor lucru fiindcă libertatea de exprimare încă era reprimată. Pentru că asta nu era de ajuns, în Europa se întâmpla cel de Al Doilea Război Mondial, iar Hitler ameninÈ›a că îÈ™i va extinde teritoriul chiar È™i în afara continentului. Atmosfera este apăsătoare, mai ales în sărmanul cartier ce este în prim planul nostru, oamenii de clasă mijlocie suferă în tăcere însă nici unul nu È™i-a pierdut simÈ›ul umorului. Preferau să facă haz de necaz pentru a mai trece zilele cu zâmbetul pe față È™i încearcau să îÈ™i distragă atenÈ›ia în cafeneaua Dona Rosa È™i în barul Celestino Ortiz, unde cumpărau È›igări la bucata È™i uneori serveau o masă caldă. Toate tipologiile de oameni le întâlneÈ™ti aici, de la tânăra ce se prostituează pentru a avea bani de medicamente până la scriitorul fără nici un ban căruia viaÈ›a i se pare roz, peste 300 de personaje sunt descrise în cele mai bune È™i cele mai proaste momente.