Romanul intitulat „Omul din vis” avea să apară din dorinÈ›a lui Petrescu de a face o adevărată trilogie fantastică. Astfel, autorul continuă ideea din „Somnul” È™i „Simfonia fantastică” È™i îi pune din nou în prim plan pe cei doi tineri căsătoriÈ›i, care se luptă cu forÈ›e fantastice imaginare. Știm din volumele anterioare că relaÈ›ia celor doi este, la prima vedere, una bună È™i că nimeni È™i nimic nu pare că le-ar putea strica conexiunea minunată pe care au format-o în timp. TotuÈ™i, visele stranii ale femeii È™i înÈ™elătoria la care este supus bărbatul vor fi picăturile care vor umple paharul în cele din urmă. Cartea se concentrează pe relaÈ›ia celor doi, dar È™i pe relaÈ›ia pe care protagonista o dezvoltă cu celelalte personaje. Nuvela de față este cumva mai puternică în simbolistică decât cele precedente, iar personajele sunt prinse într-o rocada imposibilă din care le va fi aproape imposibil să iasă.
Aici, Petrescu se aseamănă puternic cu Zola, iar frământările interioare ale eroilor sunt aÈ™ternute fără perdea în faÈ›a cititorului, dornic să răstălmăcească prin sufletele eroilor. Autorul încearcă să ne explice psihologia în baza căreia a creat un personaj feminin atât de complex È™i atât de complicat. Or, trebuie spus că femeile lui Petrescu vor fi întotdeauna înzestrate cu tot soiul de calități, mai puÈ›in întâlnite È™i mai greu de înÈ›eles. BărbaÈ›ii însă, la Petrescu, sunt puternici în aparență, dar măcinaÈ›i de slăbiciuni la interior È™i dornici să afle întotdeauna adevărul. Când protagonistul află È™i simte că este înÈ™elat, porneÈ™te o luptă interioară È™i se lasă măcinat de regrete tardive. La suprafață însă lucrurile stau mai rău, căci bărbatul păstrează tăcerea o bună bucată de vreme È™i cade cumva într-o stare de depresie cruntă.
Ajungem spre finalul operei È™i nu reuÈ™im să desluÈ™im misterul, iar Petrescu nu ne oferă niciun soi de indicii, care ne-ar putea fi de ajutor. Bănuim că deznodământul va fi unul tragic, iar lucrarea are să ne transmită o învățătură, dar vom observa că simbolistica se complică, iar scrierea devine aproape dramatică. Un dans acerb, întreprins de doua personaje interesante, dar dominate de lucruri nespuse, un vals stângaci într-un decor È™ubred È™i pe o muzică asurzitoare, cu nuanÈ›e triste È™i aproape sinistre. O poveste nemaipomenită despre suflet È™i trup, despre regăsirea sinelui È™i pierderea lui în acelaÈ™i timp, un tandem ciudat, distrugător È™i, pe alocuri, apatic. Un Petrescu sublim, încântător, capabil să hrănească prin cuvinte È™i să È™ocheze prin imagini. NiÈ™te personaje fascinante, care treptat se distrug reciproc, fără ca măcar să conÈ™tientizeze că, de fapt, luptau să se salveze.
Lucrarea ajunge să fie tradusă în 10 limbi de circulaÈ›ie internaÈ›ională, iar la numai un click distanță poate fi găsită în mai multe ediÈ›ii, dintre care amintim următoarele: Minerva (1989), Ramuri (1925), Cugetarea (1945).