Charles Bukowski - Povesti despre nebunia obisnuita

Femei, Muzică de belele sau De duzină, sunt doar trei dintre titlurile cu care Charles Bukowski a cucerit o lume întreagă. S-a născut în familia unui soldat în Germania iar la doi ani familia s-a stabilit în Statele Unite pentru un trai mai bun. Micul Charles a fost timid È™i viaÈ›a sa socială lipsea cu desăvârÈ™ire din cauza faptului că avea acnee È™i era ruÈ™inat de aspectul său. Nici relaÈ›ia cu părinÈ›ii nu l-a ajutat prea mult pentru că era bătut adesea, însă acest lucru l-a făcut să înÈ›eleagă durerea nemeritată. AÈ™a a început să scrie. TinereÈ›ea i-a fost acaparată de depresie iar gândurile pe care le avea le punea pe foaie sau le înneca în alcool. A urmat cursuri de artă, literatură È™i jurnalism iar după liceu s-a mutat la New York pentru a-È™i urma visul de a deveni scriitor. În 1959 a publicat primul volum de poezii ce a avut un tiraj de doar 200 de exemplare. A continuat să publice an de an însă de abia din anii '80 a reuÈ™it să atragă atenÈ›ia publicului cu stilul său realistic È™i uneori pornografic.

ColecÈ›ia "PoveÈ™ti despre nebunia obiÈ™nuită" a fost publicată pentru prima dată în 1983 la editura City Lights Books. În limba română apare în 2005 la editura Rao, ediÈ›ie ce va fi urmată de Polirom în 2017. În 1981 apare È™i adaptarea cinematografică unanimă în regia lui Marco Ferreri iar scenariul aparÈ›ine È™i autorului.

Toate povestirile urmăresc aventurile È™i experienÈ›ele sexuale ale poetului Charles Serking ce trăia în unul dintre cartierele de pomină ale Los Angelesului. Tot ce i se părea normal se schimbă când o întâlneÈ™te pe Cass, o prostituată masochistă cu care începe o relaÈ›ie furtunoasă. În tot acest haos primeÈ™te o ofertă de la o editură  importantă iar fata încearcă să îl oprească din a accepta însă nu reuÈ™eÈ™te. Charles cedează tentaÈ›iei È™i acceptă oferta dar îÈ™i dă seama pe parcurs că a fost o greÈ™eală È™i decide să se întoarcă în micul său apartament. Ajuns acolo află că iubita sa s-a sinucis iar acesta va fi începutul sfârÈ™itului. Cam aÈ™a sună fiecare dintre cele 34 de poveÈ™ti pe care le veÈ›i citi, iar ca o prima observaÈ›ie trebuie să È™tiÈ›i că limbajul nu este chiar unul prietenos pentru toată lumea. Dacă am aduce aceste povestiri în secolul XXI, Bukowski ar fi considerat rasist, misogin, vagabond È™i beÈ›iv, însă în anii '80 era considerat normal. Semnele de punctuaÈ›ie nu sunt prea prezente, uneori nici sensul textului, dar până la urmă vorbim despre nebunie iar autorul a dorit ca multe dintre ele să fie redactate exact ca în manuscrisele sale. FrumuseÈ›ea lecturii sale constă în faptul că el scrie totul aÈ™a cum este, fiecare emoÈ›ie este adevărată, fiecare cuvânt este cel mai potrivit pentru a descrie o întâmplare È™i bineînÈ›eles È™i cuvintele vulgare îÈ™i au rostul lor. Niciodată nu i-a păsat dacă cititorii îl plac sau nu, È™i bine a făcut pentru că nu mulÈ›i înÈ›eleg stilul său adesea grotesc.