Constantin Noica - Douazeci si sapte trepte ale realului

Constantin Noica, născut la 25 iulie 1909, a fost un cunoscut filosof român. A debutat în cariera literară în anul 1927 cu poemul în proză "O poveste", ce a apărut în revista liceului "Vlăstarul". Eseurile pe care le-a publicat în această revistă au fost reunite mai târziu în primul său volum, intitulat "Mathesis sau bucuriile simple", ce a apărut în anul 1934. În lucrările sale, Noica a abordat teme precum fiinÈ›a, conÈ™tiinÈ›a, cultura È™i religia, într-un stil profund. Între anii 1964-1987, acesta a publicat o serie de studii È™i eseuri ce aveau în prim-plan filosofia culturii, printre acestea numarandu-se "Rostirea filosofică românească", "Eminescu. Gânduri despre omul deplin al culturii româneÅŸti", "DespărÅ£irea de Goethe", "Sentimentul românesc al fiinÅ£ei", "Scrisori despre logica lui Hermes".

Cartea "Douăzeci È™i È™apte trepte ale realului", publicată pentru prima oară în anul 1969, prezintă o perspectivă particulară asupra categoriilor. Se pot remarca trei note esenÈ›iale ale acestei perspective: categoriile sunt elementele gândirii; fiecare tablou al categoriilor, indiferent dacă este vorba de cel platonic, aristotelic sau kantian, este adecvat gândirii câte unui palier al realității - anorganic, organic, spiritual; în funcÈ›ie de noile provocări teoretice care pot apărea, tablourilor tradiÈ›ionale ale categoriilor li se pot adăuga una sau mai multe categorii noi. Acestea pot fi văzute ca trepte ale conceptualizării realității, ea însuÈ™i fiind dispusă în trepte: anorganică, organică, reflectată È™i umană.

În istoria filosofie există "categoriile" lui Aristotel È™i cele ale lui Kant, considerate de aceÈ™tia ca fiind ideile cele mai generale ale cugetului omenesc. Între cele două tablouri de categorii nu este o legătură directă, iar dacă li se adaugă cel al lui Platon, din dialogul "Sofistul" - tablou de obicei nerelevant, atunci ne aflăm în faÈ›a a trei grupe de categorii diferite. Aceste grupe sunt: la Platon - ființă; stare, miÈ™care; identitate, alteritate; la Aristotel - ființă individuală; cantitate, calitate, relaÈ›ie; spaÈ›iu, timp, modalitate; acÈ›iune, pasivitate, posesiune; la Kant - unitate, pluralitate, totalitate; existență, inexistență, limitaÈ›ie; substanță, cauzalitate, comunitate; posibilitate, realitate, necesitate. Cultura europeana ne arată faptul că există o adevărată solidaritate ascunsă a categoriilor tradiÈ›ionale, ce sfârÈ™esc prin a se acoperi cu sistemul È™tiinÈ›elor, desfășurat limpede abia în secolul al XIX-lea. Tablourile vin să caracterizeze modalitatea fizică, chimică, elementar organică, superior organică È™i omul. Cultura noastră este o lentă È™i sigură desfășurare de sens, pornind de la fiinÈ›a fizicienilor presocratici, până la necesitatea legică a È™tiinÈ›ei de astăzi. Evident, categoriile nu s-au înscris de la sine pe această linie. O categorie este, din punct de vedere filosofic, un predicator universal; fiecare lucru având parte de ființă, de miÈ™care, de unitate, ori de cauzalitate. Însă, deÈ™i sunt universale ca È™i folosință, categoriile tradiÈ›ionale s-au dovedit a fi caracteristice ca semnificaÈ›ie, pentru câte un plan de cunoaÈ™tere È™i câte un nivel de realitate. În paginile volumului "Douăzeci È™i È™apte trepte ale realului" este vorba despre simpla materie brută a filosofiei, acestea luând naÈ™tere din mirarea că toate È›in în cultura noastră, încheindu-se cu mirarea că, ajunsă de la ființă la necesitate, după 27 trepte, conÈ™tiinÈ›a vede că toate se destramă din nou, afundându-se într-o admirabilă lume a începuturilor.

Cartea "Douăzeci È™i È™apte trepte ale realului" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Humanitas (1999) È™i ȘtiinÈ›ifică (1969).