Costache Negruzzi, reprezentant de seamă al perioadei paÈ™optiste, are meritul de a fi creat prima nuvelă romantică de inspiraÈ›ie istorică în literatura română. „Alexandru LăpuÈ™neanul” a reprezentat o etapă importantă, aÈ™adar, în evoluÈ›ia literaturii È™i a fost un model de urmat pentru mulÈ›i dintre scriitori care i-au urmat. „Alexandru LăpuÈ™neanul” a fost publicată pentru prima dată în 1840, în revista Dacia Literară, chiar în primul număr al acesteia. Mihail Kogălniceanu nota în articolul „IntroducÈ›ie” importanÈ›a temelor romantice folosite în literatură, punând accent pe istoria neamului, folclor È™i natură. Nuvela este È™i astăzi deosebit de apreciată, È™i este studiată în programa È™colară. După publicarea ei în Dacia literară, a fost cuprinsă în volumul „Păcatele tinereÈ›ilor”, în 1857, editat de tipografia lui Adolf Bermann È™i făcând parte din ciclul „Fragmente istorice”. Până în prezent, au fost tipărite peste 25 de ediÈ›ii ale nuvelei, aparÈ›inând mai multor edituri (Cartex, Ion Creangă, Herra, Corint, Tineretului, Militară, etc). Acestea se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre CărÈ›i.
Pentru scrierea nuvelei, Costache Negruzzi s-a inspirat din surse istorice, cea mai importantă lucrare fiind „LetopiseÈ›ul Țării Moldovei” de Grigore Ureche. Scriitorul se axează, în nuvela sa, pe a doua domnie a lui Alexandru LăpuÈ™neanul (1564-1569) în Moldova. Nuvela este împărÈ›ită în patru capitole, toate purtând câte un titlu sugestiv, expresii devenite atât de cunoscute în spaÈ›iul românesc: „Dacă voi nu mă vreÈ›i, eu vă vreu”, „Ai să dai samă, Doamnă!”, „Capul lui MoÈ›oc vrem” È™i „De mă voi scula, pre mulÈ›i am să popesc eu”. „Alexandru LăpuÈ™neanul” urmăreÈ™te evoluÈ›ia acestuia pentru a urca a doua oară pe tron. Ajunge în Èšara Moldovei pe la Brăila, dar este întâmpinat pe drum de oameni, trimiÈ™i de domnitorul Ștefan TomÈ™a, care îl îndeamnă să se întoarcă. El însă refuză. Ștefan TomÈ™a fuge în Èšara Româneacă, iar LăpuÈ™neanul este primit cu bucurie de către popor. El trimite vorbă ca boierii care îl tradaseră să vină la curte, pentru un ospăț. Boierii, nebănuind nimic, dau curs invitaÈ›iei lui LăpuÈ™neanul, ajungând la curte alături de slugi. Domnitorul are însă planuri mult mai întunecate, căci odată cu sosirea tuturor boierilor, porÈ›ile se închid, iar toÈ›i cei sosiÈ›i sunt ucizi cu cruzime de către mercenarii lui LăpuÈ™neanul. Scena piramidei celor 47 de capete este poate cea mai reprezentativă a nuvelei. După ce taie capul celor 47 de boieri, LăpuÈ™neanul o invită pe domniÈ›a Ruxandra, soÈ›ia sa, pentru a privi, dar aceasta leÈ™ină la vederea scenei. TotuÈ™i, după câÈ›iva ani, la cererea ei, LăpuÈ™neanul renunță la ucideri. Se îmbolnăveÈ™te È™i dându-È™i seama că ar putea muri, îl cheamă pe mitropolit pentru a-l spovedi. Mitropolitul, însă, văzundu-l în stare de inconÈ™tiență, face chiar mai mult de atât È™i îl călugăreÈ™te pe acesta, crezându-l mort. LăpuÈ™neanul se trezeÈ™te numai pentru a-i vedea pe cei doi boieri care reuÈ™iseră să scape la măcelul din trecut întorÈ™i. Planurile lor sunt întunecate, iar domniÈ›a Ruxandra pare a fi unealta perfectă pentru răzbunarea lor.
Nuvela „Alexandru LăpuÈ™neanul” este una din cele mai bune lucrări ale literaturii române din secolul al XIX-lea. George Călinescu afirma că lui Costache Negruzzi i-a lipsit doar ajutorul unei limbi universale, prin care ar fi putut astfel să-l egaleze pe „Hamlet” al lui Shakespeare. Criticul numea nuvela o sinteză perfectă de „gesturi patetice, cuvinte memorabile, observaÈ›ie pishologică È™i sociologie acută”. Cititorii vor avea parte aÈ™adar de o naraÈ›iune deosebită, care aduce în prim plan o lume aproape uitată a strămoÈ™ilor noÈ™tri, plină de intrigă È™i răsturnări de situaÈ›ie.