Damian Stanoiu - Camere mobilate

Damian Stănoiu, născut la 3 aprilie 1893, în comuna Dibtotinet (Olt), a fost un prozator prolific, călugăr È™i preot paroh, traducător, bucurându-se de un mare succes în perioada interbelică, fiind renumit pentru povestirile È™i nuvelele inspirate de viaÈ›a monahală, scrise cu umor È™i sensibilitate. După ce termină cele cinci clase primare, perioadă în care descoperă cărÈ›ile scrise de Jules Verne, Defoe, Gorki, Tolstoi È™i Cervantes, în biblioteca învățătorului din sat, renunță la studii, întreÈ›inându-se singur din slujbe precum telefonist, cântăreÈ› în corul bisericii, secretar la primărie.

Din 1917, scrierile sale apar în mai multe reviste bisericeÈ™ti, unde publică versuri, însemnări, bucăți de proză. Este apreciat de superiori, fiind încurajat să scrie chiar È™i de feÈ›ele bisericeÈ™ti.

Debutează în anul 1927 cu nuvela "În căutarea unei parohii", publicată în primele două numere ale revistei "ViaÈ›a Românească", unde va rămâne un colaborator fidel. Acesta este începutul succesului pentru Stănoiu, primul volum de proză scurtă din viaÈ›a călugărească, "Călugări È™i ispite", fiind tipărit în anul 1928 de editura Cartea Românească. Printre alte cărÈ›i publicate de acesta se numără: "Ucenicii sfântului Antonie" (1933), "Camere mobilate" (1933), "Parada norocului" (1934), "Oameni cu sticleÈ›i" (1935), "Voiaj de plăcere" (1940), "DâmboviÈ›a, apă dulce" (1941).

Cartea "Camere mobilate", publicată în anul 1933, este împărÈ›ită în 15 capitole scurte, È™i anume: "Oameni mofturoÈ™i", "Dai chiria înainte? O casă cu noroc. Un unchi sosit la vreme", "Îmi plac proprietăresele grase", "Pensiune excelentă", "Doi È™utari", "Ai galoÈ™i? O cucoană care vorbeÈ™te mult. PărinÈ›i naivi. Camera elegantă", "Doamna vrea plutonier. Cumnatele. DomniÈ™oara Nina. Un amant prost...", "Gânduri de primăvară", "Actori. Un ofiÈ›er È™i o ordonanță. Studentele excluse", "O soÈ›ie cinstită care vrea Cadouri, un bărbat prost È™i o fată precoce", "O văduvă în pană. Bomboanele coanii Tinchii", "O servitoare sinceră. O elevă si mai sinceră...", "Un proprietar plictisitor. O slujnică sentimentală", "Madam Flesch", "O fată de măritat. O codoșă È™i un escroc sentimental".

Cartea începe în momentul în care Liță Soare, chiriaÈ™ în casa "proprietăresei" Tinca o anunță că se mută, acesta locuind la ea de patruzeci È™i trei de zile, "plătea una mie trei sute de lei pe lună pentru casă, o sută de lei pentru becul electric È™i cincizeci pentru spălatul rufelor de pat". Nu avusese nicio nemulÈ›umire, camera era doar puÈ›in igrasioasă, dar doar aproape de ușă, departe de pat. În schimb, soba nouă, de teracotă, era călduroasă È™i economicoasă, patul avea somieră puÈ›in uzată, dar nu-i simÈ›ea tăriile pentru că salteaua de lână era nouă sau înnoită È™i destul de groasă. Cucoana Tinca păru destul de deranjată de decizie: "Auzi că dumnealui se mută! Ducă-se, că m-am săturat de slugărie! De chiriaÈ™i nu mă vaiet eu. Casă de închiriat am. Cum oi lipi biletul - gata! În două zile am È™i închiriat. Să mai găsească slugă ca mine! Ehe! Crede dumnealui că pe toate le cheamă Tinca? Să aibă grijă de jurnal, să i-l aducă de la poartă. Să aibă grijă de cornuri să fie prăjite È™i moi - de, cine-o fi mai pomenit să fie È™i prăjit È™i moale". Însă, Tinca È™tia că pe un chiriaÈ™ cu luna, fără contract È™i fără bagaje, nu-l poÈ›i È›ine decât făcându-i viaÈ›a cât mai lesnicioasă. Aceasta avea grijă să îi încălzească soba la timp. Îi pregătea ceaiul, însă nu degeaba, aceÈ™tia ajunseseră la o înÈ›elegere: "îÈ›i dau 1300 de lei, a grăit Liță Soare, cu condiÈ›ia - să-mi prepari ceaiul în fiecare dimineață".

Cartea "Camere mobilate" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Adeverul (1932), Star Trafic (1990), Cultura Romaneasca (1932), Adeverul (1930), Marc (1991) È™i Cugetarea (1932).