Lucrarea din sfera È™tiinÈ›ei, psihologiei È™i relaÈ›iilor social-economice denumită “InteligenÈ›a socială – Noua È™tiință a relaÈ›iilor umane”, “Social intelligence - The new science of human relationships”, în limba engleză, de Daniel Goleman, a apărut în anul 2006, la editura Bantam Books, din New York, Statele Unite, fiind una dintre titlurile foarte cunoscute ale autorului american, cel care È™i-a dedicat cariera acestor titluri de cărÈ›i ce intervin pe latura psihologică, socială, È™tiinÈ›ifică sau economică, lucrarea de față, fiind una dintre cele mai vândute cărÈ›i din palmaresul literar al autorului, după succesul lucrării “InteligenÈ›a emoÈ›ională”.
În cuprinsul acestei cărÈ›i, autorul realizează o amplă radiografie a ralÈ›iilor dintre oameni È™i vorbeÈ™te despre problemele pe care aceÈ™tia le întâmpină, oferind nu doar o trecere în revistă a relaÈ›ionării, ci È™i o amplă prezentare a anatomiei creierului, cel care stă la baza tuturor proceselor umane, fie ele voluntare sau involuntare.
Pe de altă parte, autorul pune accent pe spiritualitate în tot acest drum de elaborare a volumului, spiritul, umanitatea, relaÈ›ionarea È™i psihologia, fiind elementele care se îmbină armonios în ritmul unor legături neuronale complex dezvoltate.
În România, lucrarea apare în anul 2007, la editura Curtea Veche, în format broÈ™at, fiind singura editură care publică lucrarea, cealaltă ediÈ›ie, fiind publicată în anul 2018, având o traducere din limba engleză realizată de Ileana Achim.
Daniel Goleman s-a născut la data de 7 martie 1946, în oraÈ™ul Stockton, din California, Statele Unite, fiind un important scriitor È™i jurnalist È™tiinÈ›ific de origine evreiască, cel care reuÈ™eÈ™te prin operele sale să intre de foarte multe ori în clasamentul realizat de “New York Times”, pentru cele mai importante best selluri, din sfera psihologiei È™i È™tiinÈ›ei.
Mai târziu realizează diferite călătorii pentru a studia în India, acolo unde are parte de perspectiva unui guru, cel care îi va deschide capacitatea spirituală bine armonizată.
Din anii ’70, Goleman revine la Harvard, ca lector pentru un curs de psihologie, fiind mai târziu recrutat pentru a lucra în cadrul “New York Times”.
Prima sa carte, apare în anul 1977, “Varietăți ale minÈ›ii meditative”, fiind opera cu care acesta intervine pe planul psihologiei aplicate, iar printre cele mai importante opere semnate de autor, putem aminti de “O forță a binelui – Viziunea lui Dalai Lama pentru lume”, 2015 sau “Liderul în inteligenÈ›a emoÈ›ională”, 2019.
Lucrarea “InteligenÈ›a socială – Noua È™tiință a relaÈ›iilor umane”, de Daniel Goleman, reprezintă o amplă lucrare ce poate fi considerată o adevărată teză de doctorat, având parte de o sumedenie de coordonate diferite în ceea ce priveÈ™te relaÈ›iile umane din societate, dar È™i aspectele care intervin în subconÈ™tientul uman, totul pentru a contura un document de o amplă È›inută în planul psihologiei aplicate.
Ideea de bază pe care se axează opera de față, vorbeÈ™te despre problemele de relaÈ›ionare pe care oamenii le au în viaÈ›a de zi cu zi, neuroÈ™tiinÈ›a, fiind cea care vorbeÈ™te în limbaj de specialitate È™i la obiect despre aceste probleme.
Mare parte din lucrare pune accent È™i pe creier, pe aÈ™a numitele drumuri inferioare È™i superioare care delimitează creierul, astfel că, drumul inferior, care intervine la nivelul amigdalei, pune accent pe inconÈ™tient È™i implicit pe impresii È™i sentimente neprocesate, deci plasate în inconÈ™tient, drumul superior, fiind, însă partea conÈ™tientă a creierului, care conÈ™tientizează È™i analizează informaÈ›ia.
Pentru a trece la subiectul lucrării, Goleman, realizează o paralelă între inteligenÈ›a emoÈ›ională È™i cea socială, diferenÈ›a dintre cele două stând în interacÈ›iune, emoÈ›ia È›inând de planul personal, iar cea socială, de cel interpersonal.
DiferenÈ›ele de gândire care apar, mai ales la lideri, oameni de afaceri sau negociatori de succes, stă chiar în capacitatea acestora de a se descurca uÈ™or în această relaÈ›ionare, aceÈ™tia având foarte bine dezvoltată inteligenÈ›a emoÈ›ională, È™tiind cum să echilibreze conflictele interioare È™i cum să le incline, mai apoi în favoarea acestora, finalitatea fiind succesul pe planul economic sau social.