Daniel Pink s-a născut pe 23 iulie 1964 în oraÈ™ul american Columbus. A obÈ›inut doctoratul în drept la Universitatea Yale È™i apoi a început să lucreze în politică ca redactor pentru discursurile vicepreÈ™edintelui. În 1998 începe să lucreze pe cont propriu È™i această experiență îl va face să scrie prima sa carte, A vinde e omeneÈ™te. A uimit o lume întreagă cu titluri precum Cum să mergi înainte, Ce anume ne motivează cu adevărat sau Puterea regretului, È™i a ajuns să fie preferatul studenÈ›ilor ce merg la facultăți din domeniul umanistic.
Cartea "O minte cu totul nouă" a fost publicată pentru prima dată în limba engleză în 2005. În limba română apare la editura Curtea Veche în 2015 È™i 2019.
Partea dreaptă a creierului se ocupă cu empatia È™i imaginaÈ›ia, dar ce ne facem cu cea stângă? Era economică modernă a fost creată după concepte logice È™i liniare È™i nimeni nu È™tie din ce parte a creierului vin acestea. Emisfera stângă se ocupă cu partea analitică iar cea dreaptă cu intuiÈ›ia. Chiar dacă de-a lungul timpului au fost categorizate ca fiind egale ca importanță, psihologii moderni au fost împotriva acestui concept. Autorul încearcă să desluÈ™ească acest mister È™i să explice pe înÈ›elesul tuturor care este treaba cu fiecare. Limbajul de exemplu, vine din emisfera stângă dar are È™i emisfera dreaptă o funcÈ›ie. Atunci când citim, stânga ne ajută să vedem literele È™i să vedem cuvintele iar dreapta ne ajută să înÈ›elegem textul. Amintirile joacă un rol important în viaÈ›a noastră dar la fel È™i instinctul de conservare. Ei bine cele două provin din părÈ›i diferite ale creierului È™i iată că sunt la acelaÈ™i nivel de ajutor. Dacă priveÈ™ti în jurul tău vei observa că fiecare obiect a fost realizat cu multă dibăcie de un om sau o maÈ™inărie. Utilitatea È™i semnificaÈ›ia se îmbină pentru a fi creat obiectul, adică cele două emisfere încep să danseze împreună pentru a crea. În trecut, cel mai important lucru era să dobândeÈ™ti cât mai multe cunoÈ™tinÈ›e, să È™ti la perfecÈ›ie măcar un subiect. În ziua de azi pentru că avem acces la internet, nu mai trebuie să È™tim nimic pentru că el oferă totul. Dar cineva a inventat È™i internetul, nu? El a fost cel ce a reuÈ™it să combine toate informaÈ›iile pentru a crea un motor ce le È™tie pe toate È™i iată că încă rezistă. Ce nu a avut el a fost empatia ce este atât de importantă. Fără ea, de multe ori nu ne descurcăm în anumite domenii È™i cred că fiecare dintre noi trebuie să înveÈ›e cum să o folosească. În era industrială nu era nevoie de aÈ™a ceva însă acum, când majoritatea job-urilor sunt în domeniul umanist, este cea mai importantă caracteristică.
Aceasta antiteză din interiorul creierului este exemplificată, explicată și analizată cu atenție așa că acordă-i o șansă lui Pink pentru a-ți arăta care e treaba.