Daniil Harms - Mi se spune Capucin

Daniil Kharms, pe numele său real Daniil Ivanovici s-a născut pe 30 decembrie 1905 în oraÈ™ul rusesc Sankt Petersburg. Tatăl său a fost Ivan Yuvachev, un cunoscut revoluÈ›ionar al vremii ce lupta împotriva È›arului Alexandru al III-lea. A fost întemniÈ›at de câteva ori aÈ™a că prezenÈ›a sa în viaÈ›a lui Daniil a fost redusă dar nu a simÈ›it asta pentru că mergea la È™coală È™i îi plăcea să studieze. Știa 3 limbi străine, îi plăcea să citească Sherlock Holmes sau pe Arthur Conan Doyle È™i de aici s-a inspirat È™i pentru pseudonimul său. Este admis la facultatea de Electrotehnică din Leningrad dar a fost expulzat repede pentru absenÈ›e È™i neîncadrare. A decis să urmeze calea scrisului È™i aÈ™a a ajuns în grupul lui Aleksandr Tufanov iar timp de 11 ani a scris numai literatură pentru copii È™i a avut un mare succes. În 1928 publica prima piesă de teatru, Elisabeta Bam, ce a fost primită bine chiar dacă era teatrul absurdului.  Poeziile sale fără noimă, piesele de teatru neliniare È™i textele despre conÈ™tiinÈ›a l-au adus pe Kharms în centrul atenÈ›iei iar el începuse să ia aliura unui excentric englez. În 1931 este arestat pe motiv că scrie literatură antisovietică È™i a stat exilat la Kursk aproape un an. TotuÈ™i nu s-a oprit din scris dar deja cititorii începuseră să îl denigreze. A decis să aibă o viață privată È™i să publice mai rar iar cărÈ›ile adresate publicului adult nu au fost publicate în timpul vieÈ›ii sale ci de abia prin anii '70. Manuscrisele È™i fost păstrate de sora sa È™i prietenul său, Yakov Druskin, iar sfârÈ™itul său din 1942 a uimit o lume întreagă. Pentru a nu fi executat s-a prefăcut a fi nebun È™i a ajuns să stea în secÈ›ia de psihiatrie a închisorii. Acolo nimeni nu avea grijă de el È™i a murit de foame pe 2 februarie 1942 în timpul asediului de la Leningrad.

Nuvela " Mi se spune Capucin" a apărut pentru prima dată în  1938 în limba rusă. În limba romana apare la editura Polirom în 2002, 2007 È™i 2017.

Adesea considerat un text filosofic, poate fi înÈ›eles mai greu de cititorii, mai ales pentru faptul că este È™i ceva absurd. Omul poate fi descompus fără limite, ca o marionetă, îi poÈ›i rupe o mână sau maxilarul È™i pot fi schimbate cu uÈ™urință. În noua cultură este mai uÈ™or de acceptat un astfel de text însă înainte ar fi fost jignit È™i poate chiar interzis. TotuÈ™i, pe alocuri este comic È™i ne învață cum să trăim în pace È™i armonie, dar e lung drumul până acolo.