Emil Cioran - Ispita de a exista

Printre comorile țării în materie de filosofie, se numără È™i Emil Cioran. Acesta s-a născut  pe 8 aprilie 1911 în comuna Rășinari din Sibiu, provenind pe linie maternă din nobilimea transilvăneană. La 17 ani se mută la BucureÈ™ti pentru a studia filosofia È™i are să fie coleg cu Constantin Noica È™i să aibă ca dascăli pe Tudor Vianu È™i Nae Ionescu. Fiind un bun cunoscător al limbii germane, studiile sale se vor focusa pe Arthur Schopenhauer sau Nietzsche iar de aici se va dezvolta pasiunea sa pentru gnosticism. În 1933 obÈ›ine o bursă de studiu la Berlin unde va scrie prima sa carte, "Pe culmile disperării" publicată în 1934 în România. Va preda filosofie timp de un an la un liceu din BraÈ™ov, apoi va mai primi o bursă de studiu, de data aceasta la Paris. Aici i se părea o altă lume È™i a decis să se stabilească pentru totdeauna în Cartierul Latin. Ultima sa carte scrisă în limba română va fi "Îndreptar pătimaÈ™", urmând să scrie exclusiv în franceză. În ultimii ani ai vieÈ›ii, scriitorul este răpus de boala Alzheimer, care îi va aduce È™i sfârÈ™itul la spitalul Broca pe 20 iunie 1995.

ColecÈ›ia de eseuri "Ispita de a exista" a fost publicată pentru prima dată în 1956, în FranÈ›a când existenÈ›ialismul deja nu mai era la modă, însă Cioran a readus în prim plan acest curent È™i a demonstrat că nu trebuie să te opui curentului actual, trebuie doar să îl gâdili un pic.

Lucrarea filosofică ”Ispita de a exista” a fost publicat în 1956. Au urmat apoi ediÈ›iile Humanitas din 1992, 1996, 2002, 2008 È™i 2019.

"A exista" pare atât de simplu de înÈ›eles, însă în concepÈ›ia autorului înseamnă o lume metaforică È™i plină de întorsături de situaÈ›ie pe care trebuie să învățăm să le gestionăm. "Ispita" este ceea ce au suferit Adam È™i Eva atunci când împotriva lor s-a dezvoltat exerciÈ›iul spiritual care poate i-a făcut să pară mai slabi, sau prihăhiniÈ›i. AÈ™a au ajuns ei să îÈ™i iubească ispitele, fără de care spiritualitatea nu ar mai fi avut sens, ba mai mult, viaÈ›a. AÈ™adar, prinÈ™i în această neautenticitate a civilizaÈ›iei È™i a limbajului, trebuie să ne obiÈ™nuim, la fel ca Cioran, cu starea de dezirabil. TotuÈ™i, dacă cădem în ea, am putea fi privaÈ›i de cunoÈ™tinÈ›a supremă a propriei fiinÈ›e. Dacă nu putem renunÈ›a, va trebui să fim conÈ™tienÈ›i de starea de conÈ™tiință È™i de tot ce se afla în jurul nostru. Ispitele sunt de fapt niÈ™te scăpări ale norocului însă trebuie să menÈ›ionăm È™i decăderea. Dacă Dumnezeu ar fi fost mai atent, decăderea nu ar fi avut loc niciodată. "De curând Adam a gustat din fructul interzis, Dumnezeu, înÈ›elegând în cele din urmă cu cine avea de-a face, È™i-a pierdut capul." Cea mai gravă imprudență comisă vreodată a fost chiar de el, pentru că nu a anticipat că acel copac pus în mijlocul grădinii Edenului va fi o ispită pentru cei doi creaÈ›i cu propriile mâini.

"Ispita de a exista" analizează fiecare naÈ›ie, de la mistici la filosofi, de la evrei la occidentali È™i de la apostoli la scriitori însă întotdeauna va analiza È™i persoana de sine amuzată sau la manie.