Emile Durkheim - Despre sinucidere

Emile Durkheim, este unul dintre cei mai de seamă fondatori ai sociologiei, care a explorat în lucrarea sa celebră, Despre sinucidere (Le Suicide, publicată în 1897), cauzele È™i felurile sinuciderii având o perspectivă sociologică. Studiul său avea să fie considerat o operă de o importanță vitală pentru analiza fenomenelor socio-culturale, dar È™i o modalitate prin care sunt abordate aceste probleme la nivel de comunitate.

De-a lungul timpului, sinuciderea a luat nenumărate forme, iar în istorie avem nenumărate exemple în acest sens. De la oameni politici, figuri de pe micile ecrane, vedete sau staruri de cinema, până la oamenii de rând – sinuciderea a devenit o cale de salvare pentru mulÈ›i dintre categoriile de mai sus. DeÈ™i se consideră un păcat capital, iar cei acre o comit sunt adesea judecaÈ›i aspru de cei dragi, de societate È™i de lume în general, ea poate fi privită È™i ca o formă de protest, dar È™i ca un soi de eliberare a individului care o utilizează ca măsură de ultimă instanță.

Durkheim susținea că sinuciderea nu ar trebui privită exclusiv ca un act individual, bazat pe motivație strict personală sau psihologică, ci ca un fenomen social. El avea să analizeze cum distincte forțe sociale, precum normele, valorile și relațiile din comunitate, pot influența comportamentele individului, ba chiar le pot deforma grav.

Durkheim a definit patru tipuri de sinucidere È™i le-a clasat în funcÈ›ie de rolul individului în societate. Sinuciderea egoistă survine atunci când gradul de integrare socială este scăzut. Persoanele neintegrate în comunități, dar È™i persoanele fără familie sau fără conexiuni sociale puternice sunt cele mai predispuse la sinucidere. În lipsa contactului social, aceste persoane au tendinÈ›a să fie izolate È™i să se simtă singure È™i inutile. Opusul sinuciderii egoiste este sinuciderea altruistă, care apare în momentul în care indivizii sunt extrem de bine integraÈ›i în grupuri È™i consideră că actul lor este o formă de sacrificiu pentru ceilalÈ›i. Aici putem da exemplu membrii grupărilor teroriste.

De asemenea, autorul aduce în discuÈ›ie È™i sinuciderea fatalistă, care este mai puÈ›in discutată È™i asociată cu o reglementare socială excesivă. Exemple în aceste cazuri sunt persoanele închise, care trăiesc în regimuri opresive sau în căsătorii aranjate, unde fiecare aspect al vieÈ›ii este supus controlului.

În cartea sa, Durkheim avea să folosească fel È™i fel de date statistice despre sinucidere din numeroase state europene, analizând cu atenÈ›ie ratele sinuciderii în funcÈ›ie de factori precum religia, statutul economic, comunitatea È™i apartenenÈ›a. El a constatat, printre altele, că ratele sinuciderii erau mai scăzute în rândul catolicilor decât în rândul protestanÈ›ilor, un fenomen pe care argumentat în funcÈ›ie de nivelurile diferite de integrare socială, dar È™i pe regulile morale ale acestor comunități.

Cartea va fi tradusă în mai multe limbi străine, distribuită masiv peste hotare È™i renumită pentru ideile pe care le conÈ›ine. Autorul va atinge o celebritate nesperată, iar publicul îl va aprecia nespus. Pe site-ul nostru, la un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediÈ›ii: Institutul European (2007), Univers (2002), Meridiane (2007).