Emile Zola - Bucuria de a trai

Emile Zola, născut la 2 aprilie 1840, a fost un celebru scriitor francez, cel mai cunoscut reprezentant al școlii naturaliste. Majoritatea romanelor lui Zola sunt parte integrantă a seriei ce poartă numele de "Les Rougon-Macquart".

Cartea "Bucuria de a trăi", al doisprezecelea roman din seria Rougon-Macquart, o are în prin plan pe Pauline Quenu, fiica măcelarului Quenu È™i a Lisei Quenu, personaje care apar È™i în "Pântecele Parisului". AcÈ›iunea romanului este plasată în anul 1863, acoperind aproximativ 10 ani. După ce părinÈ›ii Paulinei mor, aceasta, în vârstă de doar zece ani, este trimisă să locuiască cu soÈ›ii Chanteau, rude din partea tatălui ei, în satul de pe litoralul Bonneville, la aproximativ zece kilometri de Arromanches-les-Bains, în Normandia. În volum este pus în contract optimismul È™i inima deschisă a Paulinei cu boala, resentimentele È™i depresia predominante în gospodăria soÈ›ilor Chanteau. Fiul lor, Lazare, în vârstă de 19 ani, este convins de inutilitatea vieÈ›ii, fiind infuzat de pesimism È™i nihilism, pe care încearcă să le exprime într-o simfonie terminată a tristeÈ›ii.

Pe parcursul mai multor ani, doamna Chanteau, în urma mai multor eÈ™ecuri financiare, ajunge să se "împrumute" din moÈ™tenirea lui Pauline. InvestiÈ›ia făcută de Lazare într-o fabrică de extragere a mineralelor din alge marine, dar È™i proiectul său de a construi o serie de diguri care ar urma să protejeze Bonneville de valurile puternice, reduc È™i mai mult averea lui Pauline. În ciuda acestor evenimentelor, Pauline îÈ™i păstrează atitudinea optimistă, iubindu-i în continuare pe Lazare È™i pe părinÈ›ii acestuia. În cele din urmă, atitudinea darnică a lui Pauline se extinde È™i asupra întregului oraÈ™, ajungând să ofere bani, hrană È™i sprijin săracilor din Bonneville, în ciuda lăcomiei È™i degenerescenÈ›ei lor evidente. Treptat, doamna Chanteau ajunge să o acuze pe Pauline de ghinionul pe care-l are familia ei, atrăgându-i atenÈ›ia că este avară, ingrată È™i egoistă.

Romanul "Bucuria de a trăi" poate fi privit È™i ca o carte autobiografică, având în vedere că o bună parte din trăsăturile temperamentale ale lui Zola, È™i anume: sensibilitatea maladivă, teama obsesivă de moarte, dorinÈ›a de-a o înlătura prin ticuri È™i manii superstiÈ›ioase: "Totul se asocia cu ideea de simetrie: trei pagini la stânga È™i trei pagini la dreapta, mobilele, orânduite de-o parte È™i de alta a căminului sau a unei uÈ™i, erau atinse fiecare de un număr egal de ori; fără să mai punem la socoteală că, sub toate acestea, se ascundea ideea superstiÈ›ioasă că un anumit număr de atingeri, cinci sau È™apte de exemplu, distribuite într-un anume fel, împiedică rămasul-bun să fie definitiv. În ciuda inteligenÈ›ei lui, a faptului că nega supranaturalul, Lazare practica docil, ca o necuvântătoare, religia aceasta idioată, pe care o ascundea ca pe-o boală ruÈ™inoasă". IntenÈ›ia cărÈ›ii este aceea, între altele, de exorcizare, "de exteriorizare È™i desprindere a autorului de propria sa angoasă". Emile Zola îÈ™i dorea să facă din "Bucuria de a trăi" un roman psihologic, adică "povestea intimă a unei fiinÈ›e, a voinÈ›ei, sensibilității È™i inteligenÈ›ei sale".

Cartea "Bucuria de a trăi" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediÈ›ie, È™i anume: Junimea (1978).