Membru corespondent al Academiei Române, Eugen Barbu reprezintă un nume important în istoria literaturii universale. Èšara noastră primeÈ™te de la Barbu o moÈ™tenire culturală remarcabilă, dar influenÈ›a sa este atât de puternică încât va depăși graniÈ›ele. Cu studii în literatură È™i drept, Barbu se remarcă ca un reprezentant al literaturii de stânga. Astfel, scriitorul face parte din aparatul comunist de cenzură, iar relaÈ›iile cu regimul politic din România îl vor proteja cumva.
Din adolescență Barbu iubeÈ™te sa scrie, despre orice È™i oricine. CâÈ›iva ani mai târziu, după finalizarea primului ciclu de studii, reuÈ™eÈ™te să îÈ™i publice primele gânduri. La început, autorul nu va fi luat în seamă, iar talentul său va fi pus la îndoială. Afilierea la stânga comunistă îi va aduce o reală creÈ™tere a audienÈ›ei, iar operele sale ajung rapid pe piaÈ›a de carte românească. Gurile rele îl vor acuza de plagiat, iar activitatea sa literară va fi adesea pusă sub semnul îndoielii.
Pe Barbu însă nimic nu pare să îl învingă, a cărui influență se simte încă de la început. Adesea, scriitorul iese È™i condamnă intelectualii, care au ales să părăsească această patrie comunistă.
Debutează în revista „ViaÈ›a Românească” cu o serie de nuvele. Apoi se va reorienta către romane È™i proză scurtă. Dă dovadă de o forță de evocare incredibilă, iar poveÈ™tile sale sunt de-a dreptul surprinzătoare.
În 1969 apare romanul „Princepele", care va reprezenta unul dintre cele mai importante manuscrise semnate Eugen Barbu. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale acestuia, dintre care amintim: Minerva (1977), Dacia (1971), Tineretului (1969).
Bazat în mare parte pe imaginaÈ›ia scriitorului, romanul este o magistrală operă de ficÈ›iune. ÎmpărÈ›it în doua părÈ›i, cuprinde metafore È™i sintagme pline de subînÈ›eles.
Eugen Barbu creează astfel un portret inegalabil al societății vremurilor sale. Dezumanizarea treptată a oamenilor È™i mizeria permanentă cu care aceÈ™tia se confruntă, voit sau nu, sunt temele principale pe care autorul abordează. Sfidând istoria, politica È™i realitatea, Barbu îÈ™i ascunde personajele într-un univers paralel. Întreaga scriere se învârte în jurul ideii de putere, prezentând fapte È™i idei care ar ajuta la conservarea acesteia într-un stat, dar mai ales în mâinile unui singur om.
Încă din incipit, Barbu lămureÈ™te concepÈ›iile sale referitoare la idea de putere dobândită prin vicleÈ™ug si, surprinzător sau nu, scriitorul nu condamnă astfel de acte. La o analiză mai atentă, cunoaÈ™tem mai bine personajele È™i aflăm poveÈ™tile lor intrigante. Succesiunea de evenimente È™i episoade nu se prezintă neapărat într-o continuitate, ci doar se păstrează ideea de bază a cărÈ›ii. AÈ™adar, ne învârtim în jurul conceptului de putere È™i analizăm toate funcÈ›iile È™i implicaÈ›iile acestuia.
Cartea are menirea de a ne introduce cumva, mai blând, în lumea politică a secolului trecut. DeÈ™i personajele sunt pur ficÈ›ionale, observăm că tiparele acestora por fi regăsite în viaÈ›a cotidiană la fiecare.