Eugen Ionescu - NU

Opera de pseudocritică “Nu” de Eugen Ionescu, a apărut în anul 1934, la editura Vremea, din BucureÈ™ti, fiind scrisă în prima partea a carierei acestuia, având parte la început de o serie de polemici aprinse, opera trebuind să apară la editura FundaÈ›iei pentru Literatură È™i Artă “Regele Carol II”, însă, Alexandru Rosetti, directorul acestei edituri, opunându-se vehement publicării operei.

Publicarea titlului la editura Vremea, este totuÈ™i È™i ea sub semnul întrebării, asta datorită aspectelor critice ce intră în contradicÈ›ie cu credinÈ›ele literare ale comitetului care i-a acordat lui Eugen Ionescu, un premiu pentru tinerii scriitori needitaÈ›i, printre cei care s-au opus acestei publicări, amintind de Tudor Vianu sau Șerban Cioculescu.

Opera a zdruncinat astfel la apariÈ›ie scena literară din România, tânărul Ionescu, un tip fără prejudecăți È™i cu o atitudine rebelă È™i tăioasă la adresa României È™i a clasei literare de atunci, alege să spună direct ceea ce crede despre cei mai în vogă scriitori ai vremii, aici fiind amintiÈ›i, printre mulÈ›i alÈ›ii, Mircea Eliade, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu.

Printre alte edituri care au publicat opera, putem aminti de editura Humanitas, fiind singura editură care publică opera, prima ediÈ›ie fiind publicată în anul 1991, în format broÈ™at, iar cea de-a doua în anul 2002, în acelaÈ™i format broÈ™at.

Eugen Ionescu sau Eugène Ionesco, aÈ™a cum avea să fie numit în FranÈ›a, s-a născut la data de 26 noiembrie 1909, în Slatina, judeÈ›ul Olt, fiind cel care întemeiază teatrul absurd în Europa, piesele acestuia fiind jucate pe cele mai importante scene de pe bătrânul continent.

Ajunge în România în anii ’20, după ce copilăreÈ™te în FranÈ›a, iar limba română este învățată de la zero, acesta fiind pe atunci un tânăr adolescent de cincisprezece ani, cu viziuni diferite în ceea ce priveÈ™te spaÈ›iul est-european.

Urmează È™coala în BucureÈ™ti È™i Craiova, iar în anul 1934, obÈ›ine diploma de licență, după finalizarea “Facultatății de Litere” din BucureÈ™ti.

Printre cele mai însemnate opere ale dramaturgului, putem aminti de “CântăreaÈ›a cheală”, 1950, “Rinocerii”, 1959 sau “Delir în doi”, 1967.

Opera de pseudocritică “Nu” de Eugen Ionescu reprezintă o transpunere a unor idei tăioase despre o multitudine de lucrări literare din România, anilor ’30, autorul alegând să desfiinÈ›eze adevărate personalități literare ale epocii, acesta ajungând să aibă parte, după publicarea operei, de mai multe polemici dure È™i de o multitudine de controverse ce arată curajul de care acesta a dat dovadă în dispreÈ›uirea culturii din România.

Se pot spune multe lucruri rele despre opera lui Eugen Ionescu, însă, nu se poate spune că, marele dramaturg, pe atunci la vârsta primei tinereÈ›i, nu dispunea de un talent critic, fiind foarte combativ în ceea ce priveÈ™te susÈ›inerea propriului punct de vedere prin argumente irefutabile. 

Astfel că, prin cele două părÈ›i, în care opera se împarte, acest tânăr, distruge din temelii o clasă literară È™i distruge idolii care se aÈ™ezaseră confortabil pe soclul literar al vremii, printre cei vizaÈ›i de Ionescu, fiind Tugor Arghezi, cel care în percepÈ›ia lui Eugen Ionescu, “se va dizolva în uitare” sau Camil Petrescu, care va preda mai departe literaturii “una dintre cele mai proaste cărÈ›i a vremii”, vorbind fără menajamente despre “Patul lui Procust”.

Mai departe, tânărul Ionescu, nu se dezminte, căci prin lama ascuÈ›ită È™i plină de avânt, trec Titu Maiorescu È™i al său articol despre cultura română, sau alÈ›i poeÈ›i celebri ai vremii, cum este cazul lui Ion Barbu sau al lui Ion Minulescu, cel care este aÈ™ezat pe acelaÈ™i piedestal cu Tudor Arghezi, ce se dizolvă printre “flori(le) de mucigai”.  

Tehnica ermetică a lui Ion Barbu este distrusă È™i ea de Ionescu, fiind considerată ca “un mecanism psihologic-inferior” ce creează gratuit “difficultăți cititotului”, totul fiind o mască ce acoperă “un sertar cu morcov”.

Chiar dacă alege să arunce cu noroi în cele mai de seamă figuri literare ale începutului de secol XX, Eugen Ionescu, spune fără constrângere o părere avizată È™i calculată intens, despre ceea ce pare a fi una dintre cele mai argumentate opere critice, oferind un punct de vedere împotriva curentului, în acea perioadă “domoală” din punct de vedere critic È™i satiric.