Romanul “Negura”, de Eusebiu Camilar, a apărut în anul 1949, primul volum, iar cel de-al doilea, un an mai târziu, la editura de Stat, fiind unul dintre romanele în care se prezintă viaÈ›a plină de umbre a războiului, umbre care rămân È™i care nu se mai pot desprinde din conÈ™tiinÈ›a marcată de deznădejde.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura de Stat pentru Literatură È™i Artă, 1959, 1961 È™i 1968 în format broÈ™at È™i cartonat.
Eusebiu Camilar s-a născut la data de 7 octombrie 1910, în comuna UdeÈ™ti, din judeÈ›ul Suceava, fiind un însemnat scriitor, poet È™i traducător român, membru corespondent al Academiei Române.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Prăpădul Slobodei”, 1943, “Avizuha”, 1945, “Valea hoÈ›ilor”, 1948, “Împărăția soarelui”, 1955 sau “Inimi fierbinÈ›i”, 1956.
Romanul “Negura”, de Eusebiu Camilar, reprezintă un roman de război, care prezintă lupta de pe front dintre armata română È™i armata sovietică, romanul având în momentul apariÈ›iei o serie de critici, susÈ›inându-se că romanul este politizat, armata română, fiind cumva acuzată de ororile de pe front.
Opera este revizuită în anul 1961, fiind mult mai naturală È™i mai aerisită, însă în general sensul fiind păstrat, având parte de contradicÈ›ii duse până la extrem.
Opera propusă de Eusebiu Camilar, iese în evidență prin universul È™i viziunea proprie pe care acesta o întreprinde, opera fiind concepută cumva pentru a fi regizată, autorul având un talent în ceea ce priveÈ™te prezentarea în cuvinte a tumultului pe care îl poate reda un câmp de bătălie, dar È™i o creionare a personajelor ca un întreg, totul fiind aici descris în masă.
Toate momentele în care autorul prezintă ororile prin care un ostaÈ™ trece într-un anumit moment, sunt mai apoi întregite în percepÈ›ia comună, care se intensifică în fiecare cotlon de univers beligerant.
Romanul prezintă momente explicite, momente în care soldaÈ›ii se târăsc È™i îÈ™i strigă deznădejdea în tot acest tablou presărat în negură, care păstrează într-o percepÈ›ie adânc ascunsă în simÈ›ire, moralitatea, dusă până în pragul credinÈ›ei, fiind la orice pas oferite momente de răgaz în care vechea imagine a satului, agonizează în minÈ›ile delirante ale ostaÈ™ilor, rostind o rugăciune de salvare.
Nu putem vorbi aici de multe episoade individuale, dialogul fiind foarte puÈ›in prezent, iar personajele cumva episodice, ieÈ™ind în evidență doar în momentele în care încearcă să facă ceva eroic, sau când au timp să schimbe câteva vorbe în tranÈ™ee. Din acest punct de vedere, opera se aseamănă cumva cu opera marelui scriitor german Erich Maria Remarque, în marcanta operă “Nimic nou pe frontul de vest”.
În final, se poate afirma că întreagă operă a lui Camilar este cumva o pictură aÈ™ezată pe un È™evalet în care autorul aliniază cuvintele cu un lirism special, bazat pe aspecte psihologice redate de un câmp de luptă care naÈ™te tragedii È™i care duc totul la o vizualizare uÈ™oară din partea cititorului, cel care trăieÈ™te cumva printre asurzitoarele cuvinte aÈ™ezate atent de autor.