Feodor Sologub - Demonul meschin

Feodor Sologub a fost un poet, traducător, dramaturg È™i eseist rus, fiind primul scriitor care a introdus elementele morbide È™i pesimiste, caracteristice literaturii È™i filosofiei europene de final de secol, în proza rusă. În anul 1892, începe să scrie "Demonul meschin", cel care urma să devină cel mai faimos roman al său, finalizându-l în anul 1902, È™i publicându-l parÈ›ial în formă de serie în 1905.

Cartea "Demonul mechin" relatează povestea profesorului Peredonov, ce locuieÈ™te într-un oraÈ™ de provincie fără nume. Acesta trăieÈ™te cu o ură constantă față de lumea înconjurătoare, față de viață, crezând că toată lumea îl urăște. Reprezentarea realistă È™i satirica a vieÈ›ii provinciei ruseÈ™ti, dar È™i naraÈ›iunea omniscientă la persoana a treia i-au permis lui Sologub să combine tendinÈ›ele simbolistice cu tradiÈ›ia realismului rus. Romanul poate fi citit ca o satira asupra vieÈ›ii provinciei ruseÈ™ti, însă intenÈ›ia autorului a fost de a portretiza viaÈ›a însăși ca pe o creaÈ›ie rea a lui Dumnezeu.

Peredonov este un profesor al cărui singur scop este de a fi promovat în funcÈ›ia de inspector È™colar, însă este un om îngust la minte, fără curaj, care se lasă uÈ™or intimidat. În oraÈ™ul în care trăieÈ™te cerul este mereu gri, părând că acesta are puterea de a influenÈ›a chiar È™i sufletele cetățenilor. LocuieÈ™te cu o femei pe nume Varvara, căreia i-a promis că o ia de nevastă daca îl ajută să obÈ›ină promovarea mult visată. Varvara se preface că scrie o scrisoare foarte influentă, făcându-l să creadă că promovarea nu va întârzia să apară, însă aceasta nu va avea loc. Timpul trece, iar personajul principal devine din ce în ce mai suspicios față de toată lumea care îl înconjoară; în acest punct al romanului începând o rundă de întâlniri cu procurori, È™eful poliÈ›iei, directorul È™colii, în care reuÈ™eÈ™te să se facă È™i mai mult de râs. Nu este greu de imaginat cum a reuÈ™it având în vedere cum priveÈ™te el lumea. Printre opiniile sale se numără: faptul că bărbatul ar trebui să mănânce înaintea femeii, aceasta rămânând să se mulÈ›umească cu resturile lăsate de barbat; ar vrea să se introducă pedeapsa cu moartea, dar numai pentru țărani; ar vrea să scrie o constituÈ›ie care să nu ia în calcul parlamentul; consideră că polonezii sunt proÈ™ti; este convins că fiecare ar trebui să fie crucificat în biserică. În casă, Peredonov È›ine la vedere anumite cărÈ›i, pentru a arăta că este un om cu opinii liberale, însă nu le citeÈ™te, nu are timp, nici păreri, nici dorinÈ›a de a gândi mai mult pentru a-È™i forma anumite păreri. Cu toate acestea, consideră că oraÈ™ul în care trăieÈ™te nu îl merită, fiind plin de oameni răi È™i invidioÈ™i, dorindu-È™i să plece cât mai repede.

În paralel cu povestea obsesiilor È™i iluziilor de persecute, din ce în ce mai inconsistente È™i gratuit malefice, ale lui Peredonov, romanul povesteÈ™te È™i dragostea idilică È™i subtil senzuală dintre SaÈ™a È™i Ludmila, care se văd pe ascuns, iar prin jocurile mai mult sau mai puÈ›in inocente È™i plimbările solitare, ei fac cunoÈ™tință cu un sentiment nou pentru vârsta lor fragedă, care se cuibăreÈ™te în sufletele lor, împreună cu descoperirea lentă, dar inexorabilă, a erosului.

Romanul lui Sologub este o carte diferită față de cele ale marilor scriitori ruÈ™i ai secolului al XIX-lea, acesta povestind atât gândirea bolnavă a protagonistului, care ajunge să se refugieze în nebunie, cât È™i atitudinile inadecvate ale personajelor secundare, aparent sănătoase, dar care aparÈ›in unei societăți burgheze bolnave, aflate în derivă.

Cartea "Demonul meschin" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Cartea Românească (1975), Leda (2005) È™i Litera (2020).