Fernando Pessoa - Cartea nelinistirii

Opera “Cartea neliniÈ™tirii”, “Livro do Desassossego”, în limba portugheză, de Fernando Pessoa, a apărut în anul 1982, la editura Ática, din Lisabona, Portugalia, fiind o carte aparte, ce nu poate fi plasată ca fiind un roman, ci mai degrabă un jurnal în care aspectele filosofice È™i lirice abundă, oferind o imagine aparte unui personaj ce reprezintă un heteronim al lui Pessoa, opera, fiind, în alte ediÈ›ii, semnată cu numele personajului central, Bernardo Soares.

Opera a fost publicată post mortem, fiind atribuită lui Bernardo Soares, fiind un jurnal fragmentar, transpus de critici aÈ™a cum a fost lăsat de autor, oferind imagini pline de substanță ce trăiesc din înlănÈ›uirea unor trăiri marcante, ca un poem continuu, ce elaborează o metaforă sublimă demnă de personalitatea autorului.

Pessoa reprezintă în istoria literaturii un autor pitoresc, greu de înÈ›eles È™i de citit , acest autor, oferind de-a lungul timpului mai multe personalități operelor sale, ca o sumedenie de imagini alter-ego, însumând peste È™aptezeci de imagini diferite, iar opera acestuia, oferind o perspectivă metafizică, lirică, melancolică È™i monotonă, demnă de un spectacol al vieÈ›ii în toată plenitudinea trăirilor pe care le poate avea un om.

Autorul, fiind o personalitate ce nu poate trăi într-o singură existență, afirmă că toate aceste personalități diferite, trăiesc într-un amplu teatru viu, în care se scoate la lumină personalitatea infinită a autorului, singura personalitate greu de schiÈ›at sau de scos la lumină, fiind chiar a sinelui, care după cum afirmă acesta “iese la iveală doar prin folosirea forcepsului”.

În România, opera apare în anul 2000, la editura FundaÈ›iei Culturale Române, în două volume broÈ™ate, iar altă editură care reuÈ™eÈ™te să mai publice opera este Humanitas, publicaÈ›ie ce scoate la lumină două ediÈ›ii, atât cartonate, cât È™i broÈ™ate, în anii 2009 È™i 2012, având o traducere din limba portugheză, oferită de Dinu Flămând.

Fernando António Nogueira Pessoa, pe numele său întreg, s-a născut la data de 13 iunie 1888, în capitala Portugaliei, Lisabona, fiind un prolific autor portughez, considerat cel mai mare scriitor lusitan, după Luís Vaz de Camões.

Acesta scrie cu precădere poezie, însă este cunoscut pentru amplele opere în care îÈ™i croieÈ™te un spaÈ›iu dilatat, ego-ul său, fiind împărÈ›it unor existenÈ›e variate.

Pessoa, are parte de o copilărie zbuciumată, tatăl acestuia murind de tuberculoză, pe când Fernando avea doar cinci ani, acesta mergând la vârsta de opt ani, alături de mama sa, în Africa de Sud, pentru a fi alături de tatăl său vitreg, numit consul în Durban.

Școala de bază o finalizează în Africa de Sud, mai târziu acesta definitivându-È™i studiile la “Universitatea din Lisabona”, iar primele scrieri, preponderant lirice, apar în anul 1918, fiind realizate în stilul poeziilor englezeÈ™ti, cele mai de seamă titluri fiind “O Banqueiro Anarquista”, 1922 sau “Messagem”, 1934.

Opera “Cartea neliniÈ™tirii” de Fernando Pessoa, reprezintă o capodoperă complexă a literaturii universale, aceasta fiind publicată după mai bine de 45 de ani de momentul morÈ›ii premature a autorului, acesta oferind, în stilul său caracteristic, o suită de imagini dezvoltate de imaginaÈ›ia sa complexă, ce stau la baza creaÈ›iei unei opere ce îngemănează un cumul de trăiri variate despre viață, Bernardo Soares, un funcÈ›ionar din Lisabona, pare a fi surprins într-o existență ce se caracterizează prin monotonie sau prin trăiri morale sau spirituale ce depășesc planul firesc al lucrurilor din capitala lusitană.

Bernardo Soares, realizează o metamorfoză în trăirea unui personaj heteronim, desprins ca o plastilină atotcreatoare din punct de vedere literar, din sufletul complex al autorului, acest alter-ego având parte de o existență dusă până în pragul deziluziei. 

Singurele lucruri concise care se desprind din această trecere mai mult sacră, prin lume, fiind doar imaginile cu Lisabona care parcă trăieÈ™te atunci când plouă, autorul având dezvoltată această latură creatoare ce vine din ploaie.

Pe de altă parte, opera lui Pessoa reprezintă un strigăt interior către inutiliatea trecerii prin viață, dar, paradoxal tuturor celor spuse, autorul adaugă o frumuseÈ›e imaterială acestei deÈ™ertăciuni, totul având în profunzime o frumuseÈ›e dincolo de simÈ›irile imediate.

Jurnalul fals creat de autor dezvoltă un amalgam de detalii paradoxale, ce trec prin etape din viaÈ›a omului, singurul care are puterea de a negocia cu trăirile, filosofia fiind rezultatul acestui proces de negociere. 

Cartea trasează mai multe aspecte importante din viaÈ›a omului, vorbind cu precădere despre destin, religie, existență È™i nu în ultimul rând bucurie, aspect aproape absent în operă, dar care trăieÈ™te în spatele unei deziluzii marcante È™i care totuÈ™i rămâne, în tot acest tablou plin de pesimism, prezentat de autor.

Opera este structurată È™i cu foarte multe citate pline de profunzime asupra lumii È™i asupra abstractului din spatele ei, iar pentru a scoate la iveală această profunzime abstractă, se poate spune în stilul lui Pessoa, că : „Există o anumită oboseală a inteligenÅ£ei abstracte, (…). Nu e apăsătoare ca oboseala fizică a trupului,(…). E o greutate de conÅŸtiinţă a lumii, un fel de a nu mai putea să respiri cu sufletul.”