Scrisă pentru întâia oară în anul 1961, cartea semnată de Marquez este una dintre cele mai apreciate de public È™i va fi una dintre cele mai sensibile lucrări pe care autorul le va semna de-a lungul lungii sale cariere.
Cartea spune povestea unui veteran de război, care încă speră că va primi pensia promisă acum 15 ani. Alături de soÈ›ia sa, care suferă de astm, el caută să nu-È™i piardă speranÈ›a È™i să supravieÈ›uiască într-o societate complexă, măcinată de fel È™i fel de revolte.
AcÈ›iunea se desfășoară într-un sat sărăcăcios din America Latină, sub un regim politic opresiv.
Colonelul îÈ™i pune ultimele speranÈ›e în venirea scrisorii care îi va aduce stabilitate financiară. În paralel, îngrijeÈ™te un cocoÈ™ de luptă, ultimul bun de valoare pe care îl mai au, simbol al speranÈ›ei È™i al demnității. Cartea este extrem de bine construită, ca toate pe care Marquez avea să ni le ofere, iar personajul lui central este demn de milă, sensibil È™i plin de curaj totodată. ViaÈ›a acestuia este scrisă din perspectiva autorului, care se implică emoÈ›ional în dezvoltarea personajului său È™i caută cu ardoare să îl aducă în faÈ›a lumii aÈ™a cum este.
Timpul trece, colonelul se demoralizează pe alocuri, iar scrisoarea mult aÈ™teptată nu soseÈ™te niciodată. Atunci, el este nevoit să aleagă între vânzarea cocoÈ™ului È™i menÈ›inerea speranÈ›ei că într-o zi lucrurile se vor schimba în bine. Finalul este cu o mare încărcătură simbolică: colonelul refuză să renunÈ›e la visurile sale, în ciuda realității dificile în care trăieÈ™te. Pe alocuri, el este un vizionar absolut, un ins straniu, care găseÈ™te puterea dincolo de limitele fiinÈ›ei umane, iar noi pătrundem într-o călătorie extraordinară, care ne va marca È™i ne va emoÈ›iona peste măsură.
Tema centrală a romanului este aÈ™teptarea zadarnică È™i demnitatea umană, ilustrând destinul tragic al celor uitaÈ›i de societate. Stilul narativ este sobru È™i liric, specific lui Marquez, iar povestea este o meditaÈ›ie profundă asupra speranÈ›ei, rezistenÈ›ei È™i dezamăgirii.
Marquez este unic în descrieri È™i relatări despre fericire È™i necaz, iar scrierea sa cea mai de preÈ›, Un veac de singurătate, avea să câÈ™tige aprecierea publicului de pretutindeni. În mod paradoxal, autorul nu se declară un curajos sau un învingător, deÈ™i eroii săi sunt capabili să lupte până la moarte pentru visurile lor. Pledoaria despre deznădejde pe care ne-o prezintă de această dată este una sobră, plină de trimiteri cu caracter spiritual È™i religios. RelaÈ›ia de iubire dintre colonel È™i soÈ›ia sa este È™i ea exploatată cu atenÈ›ie. Întâlnim aici o iubire diferită, marcată de grija zilei de mâine È™i de o speranță care ba arde ca o torță, ba pâlpâie alene.
Colonelul este imaginea speranÈ›ei È™i a curajului deopotrivă. Este un visător sud-american tipic, mânat de o dorință imensă de a-È™i păstra intactă demnitatea.
Realitatea È™i umbra se îmbină magistral, iar autorul dă dovadă de o forță evocatoare extraordinară. Pe site-ul nostru la numai un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediÈ›ii: RAO (2015), Univers (1967).