Gabriel Garcia Marquez - Stiri despre o rapire

S-a născut pe 6 martie 1927 în Aracataca, Columbia È™i habar nu avea că 45 de ani mai târziu avea să primească Premiul Nobel pentru Literatură. Bunicul său, Nicolas, fost veteran de război, i-a spus o mulÈ›ime de poveÈ™ti pe când era copil, poveÈ™ti ce au fost transpuse mai departe în cariera sa. În 1955 va publica prima colecÈ›ie de nuvele numită ”La Hojarasca” care îl va avea în prim plan pe un colonel ce încearcă să rezolve probleme de viață È™i de moarte.  Pe la începutul anilor 60 a început să lucreze în presă pentru Fidel Castro, pe care l-a susÈ›inut cu tărie până în ultima zi. În 1999 va fi diagnosticat cu cancer È™i îÈ™i va scrie memoriile din ultimii 30 de ani sub numele ”A trăi pentru a spune” însă va trece peste boală È™i va reuÈ™i să publice în continuare romane ce îÈ›i vor stârni cele mai profunde emoÈ›ii. 

Cartea document ”Știri despre o răpire” a fost publicată pentru prima dată în limba spaniolă de către editura Norma în 1996. În limba română te poÈ›i bucura de ediÈ›iile oferite de editura Rao din 2003, 2007 È™i 2011.

Pe 7 noiembrie 1990 au loc două răpiri: Maruja Pachon È™i Beatriz Villamizar de Guerrero. Oamenii s-au gândit că Maruja a pățit asta entru că era sora fondatorului regimului liberal, iar Beatriz pentru că era asistenta acesteia. Cu nici două luni în urmă sunt răpiÈ›i È™i Marina Montoya, Hero Buss È™i Francisco Santos Calderon ce lucrau în presă È™i cinci oameni de televiziune. Cine ar fi putut face asta È™i de ce? Cu toÈ›i îl cunoaÈ™tem pe Pablo Escobar din seriale sau articole, însă nu È™tim multe din faptele sale ce au stat departe de lumea reflectoarelor. Fiind ameninÈ›at cu extrădarea în America, acesta a ales să negocieze cu guvernul È™i să îl È™antajeze cu răpirea mai multor oameni nevinovaÈ›i. Ostaticii au fost È›inuÈ›i în condiÈ›ii oribile, chiar È™i gardienii care îi erau destul de apropiaÈ›i lui Escobar erau trataÈ›i cu dezgust È™i dispreÈ›. Pentru că în Columbia era o figură puternică È™i nimeni nu trecea peste el, publicul avea mult mai multă încredere în el decât în guvern, ceea ce a dus la un haos. Escobar începuse să îÈ™i etaleze avioanele cu care făcea trafic de cocaină, se deghiza împreună cu bodyguarzii săi È™i mergea cu autobuzul public, uneori schimbând direcÈ›ia volanului sau îÈ™i punea subordonaÈ›ii să vorbească la telefon tot felul de cuvinte întâmplătoare pentru a-È™i ascunde urmele.

Marquez a realizat o serie de interviuri cu victimele rămase în viață È™i a avut acces la jurnalul È›inut de unul dintre ostaticii ce au murit. În mod ironic, totuÈ™i, se rugau să fie salvaÈ›i dar în acelaÈ™i timp se gândeau ce se va întâmpla cu familiile lor dacă ei vor vedea din nou lumina zilei. O carte impresionantă care a arătat realitatea aÈ™a cum a fost ea cu cuvintele victimelor. Nimeni nu avusese curajul până atunci să scrie o asemenea ”escapadă”, însă Marquez a È›inut morÈ›iÈ™ să arate o realitate cruntă a acelor vremuri.