Toamna patriarhului scrisă de Gabriel Garcia Marquez, a apărut în primă ediÈ›ie în martie 1975 în Spania. DeÈ™i atunci când a apărut atât criticii literari cât È™i cititorii păreau să cunoască biografia cărÈ›ii, aceasta i-a antrenat pe toÈ›i într-un vârtej verbal fără precedent È™i i-a obligat să plonjeze într-un univers de coÈ™mar È™i oroare, unde condiÈ›ia umană este subjugată voinÈ›ei tiranice a unui singur om.
Toamna patriarhului este aÈ™adar, o întomnare a universului macondian, atât de îndrăgit, È™i de la această opinie nu s-au abătut decât foarte puÈ›ini interpreÈ›i, nu neapărat pentru a se situa în partea adevărului, ci pentru a semna contrafaceri surprinzătoare.
Nicăieri în alte scrieri, un autor nu avusese temeritatea să adune atâta cruzime, atâta fabulaÈ›ie, atâta exagerare somptuoasă. Niciunde altundeva nu se încercase până acum o retorică atât de încărcată È™i de vizibilă, în care cuvântului i se îngăduie orice libertate în faÈ›a materiei epice, lăsându-È›i senzaÈ›ia unui delir narativ fără sfârÈ™it.
Nicador Alvarado n-a existat în realitatea istorică a continentului latino-american, iar faptele sale au o legătură numai întâmplătoare cu această realitate. Și, totuÈ™i, el ar fi putut să existe, ori, spre nefericirea continentului, încă mai poate exista. În ceea ce priveÈ™te dictatorul, de la sensul de origine, semantica lui s-a diversificat È™i îmbogățit neaÈ™teptat de mult, aportul sud-american fiind decisiv în acest proces al metamorfozelor.
Se poate cerceta È™i analiza foarte profund artisticul din Toamna patriarhului È™i universul din Macondo, teritoriu cu posibilități imense. Pentru că Nicanor Alvarado, făuritor al dimineÈ›ii, comandant al timpului È™i proprietar absolut al luminii, inexistent personaj de altfel, poate oferi cele mai neaÈ™teptate posibilități de interpretare. Acesta nu se putea naÈ™te însă decât în unul È™i acelaÈ™i univers macondian, privit mult timp pe una È™i aceeaÈ™i față, dar al cărui revers trebuia să ne fie arătat într-un sfârÈ™it.