Romanul Un veac de singurătate a fost scris de Gabriel Garcia Marquez în 18 luni, mai exact între 1965 È™i 1967, la Ciudad de Mexico È™i a apărut în primă ediÈ›ie în anul 1967. Marquez a È™i obÈ›inut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982.
De la vârsta de 18 ani, Marquez È™i-a dorit să scrie un roman care să aibă ca temă principală casa bunicilor săi, unde el a crescut. TotuÈ™i, nereuÈ™ind să găsească o idee adecvată, acesta a amânat momentul până când a ajuns cu familia sa în Acapulco. În acea clipă, Marquez a întors maÈ™ina È™i s-a întors acasă pentru a începe să scrie.
Cartea se compune din 20 de capitole fără titlu, în cadrul cărora povestea este relatată prin utilizarea unei structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului È™i ale familiei Buendia, cât È™i numele personajelor se repetă din nou È™i din nou, făcând realitatea È™i fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii È™i construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 È™i până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică È™i socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia.
Nu există nici timp, nici spaÈ›iu. GeneraÈ›ii, fapte, personaje se amestecă între ele. O epocă se suprapune cu cealaltă, visul se confundă cu realitatea, lucrarile evoluează È™i, totuÈ™i, nimic nu pare a se schimba. Totul se petrece la limita dintre tragic È™i comic, dintre viață È™i moarte. O lume extravagantă, pe cât de îndepărtată de a noastră, pe atât de familiară, cuprinsă într-un vârtej de repere care se regăsesc în toate amintirile, în toate istoriile marilor familii.
Acest roman de o popularitate incredibilă, l-a dus pe Marquez până la Premiul Nobel. William Kennedy a numit romanul "prima carte de literatură, de la Biblie, care ar trebui citită de toată rasa umană". Criticii deseori citează anumite opere ale lui Gabriel García Márquez, precum Un domn foarte bătrân È™i cu niÈ™te aripi enorme È™i Un veac de singurătate, ca fiind reprezentative pentru realismului magic, cu un stil de a scrie în care supranaturalul este prezentat ca fiind lumesc, iar lumea ca fiind supranaturală sau extraordinară.