Gabriel Liiceanu - Apel catre lichele

A cincea carte a lui Gabriel Liiceanu, Apel către lichele, a apărut într-o primă ediÈ›ie în 1992 la editura Humanitas. Volumul cuprindea eseuri È™i interviuri publicate de Liiceanu în primii ani după revoluÈ›ie. În 1996, la aceiaÈ™i editură, volumului i s-au adăugat eseurile, interviurile È™i scrisorile deschise publicate în cei patru ani. 

”Apelul către lichele” a fost lansat de Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la câteva zile după moartea cuplului CeauÈ™escu, È™i a reprezentat un manifest împotriva tentativelor tot mai vizibile ale celor din fosta nomeclatură de a se regrupa sub umbrela FSN, aflat sub conducerea lui Ion Iliescu. Manifestul cerea ”lichelelor” să abandoneze ideea de a se implica în situaÈ›ia tumultoasă ce a urmat după căderea regimului lui CeauÈ™escu È™i de a avea demnitatea de a se retrage din viaÈ›a politică. Liiceanu, prin manifestul său, încerca nu numai să îi împiedice pe cei vinovaÈ›i de ”oroarea” celor 40 de ani să revină sub o altă mască după 1989, dar È™i să le dea curaj celor care fuseseră asupriÈ›i È™i să convingă publicul că normalul însemna ca cei vinovaÈ›i să fie traÈ™i la răspundere. 

Manifestul, însă, în ciuda spiritului umanist de care dă dovadă, s-a dovedid pentru Liiceanu ”un document al societății învinse” È™i un ”document al triumfului lichelelor”. După ani de zile de la publicarea Apelului, convingerea autorului este că toate acele cuvinte au devenit acum neputincioase, tragice È™i ridicole. Chiar dacă dorinÈ›a sa È™i a celor asemeni lui a fost mare, societatea românească nu a reuÈ™it, în opinia lui, să adopte ”direcÈ›ia cea bună”, care însemna o societate fără acele figuri ale ”lichelelor” ieÈ™ite dintr-un regim comunist È™i pregătindu-se să intre din nou în istorie.

Cu toate acestea, trebuie notat spiritul civic cuprins în colecÈ›ia de eseuri a lui Liiceanu de la aceea vreme. Este cunoscut faptul că manifestul a avut un impact răsunător È™i a circulat în mii de copii. În post-scriptum-ul al celei de-a doua ediÈ›ii, Liiceanu mărturiseÈ™te că volumul nu se vrea a fi un portret al lichelei universale, ci întruparea ei în comunism, care are o caracteristică anume, È™i anume ”puterea ei de a se organiza È™i de a transforma lichelismul în regulă a lumii È™i sistem”. Cu speranÈ›a în spiritul umanist, Liiceanu credea că acela era sfârÈ™itul ”lichelelor”, pentru că abandonând acel sistem È™i în lipsa forÈ›ei pe care le-o conferea sistemul, lichelele nu puteau supravieÈ›ui. În interviul Cu Iosif Sava, de la Serata Muzicală, de altfel È™i ultimul text al ediÈ›iei din 1996, autorul spune că într-adevăr, lichelele nu se pot îndrepta prin cuvânt. IntenÈ›ia sa reală era de a atrage atenÈ›ia asupra lichelismului comunist, pe care România l-a moÈ™tenit inevitabil la căderea regimului totalitar È™i care a continuat să supravieÈ›uiască, sub o formă sau alta, în perioada tranziÈ›iei. 

Printre cele mai importante texte din colecÈ›ie se numără scrisoarea deschisă către Horia Patapievici, MeditaÈ›ie despre gunoaie sau interviul realizat de Gabriela AdameÈ™teanu în revista 22.