Gabriel Liiceanu - Declaratie de iubire

Gabriel Liiceanu, născut pe 23 mai 1942, în Râmnicul Vâlcea, este un cunoscut filosof È™i scriitor român. Din anul 1990 este directorul editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituÈ›ii culturale româneÈ™ti. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără "Tragicul. O fenomenologie a limitei ÅŸi depăşirii" (1975), "Încercare în politropia omului ÅŸi a culturii" (1981); "Jurnalul de la PăltiniÅŸ. Un model paideic în cultura umanistă" (1983); "Dialoguri de seară"; "Apel către lichele" (1992); "Cearta cu filosofia" (1992); "Despre limită" (1994); "Itinerariile unei vieÅ£i: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri - 1990" (1995); "DeclaraÅ£ie de iubire" (2001); "UÅŸa interzisă" (2002); "Despre minciună" (2006); "Despre ură" (2007); "Despre seducÅ£ie" (2007); "Scrisori către fiul meu" (2008).

În cartea "DeclaraÈ›ie de iubire", Gabriel Liiceanu ne vorbeÈ™te despre fiecare om care i-a marcat viaÈ›a, acei oameni de la care a învățat o altă viziune despre viață trăind în socialism, È™i anume: Mihail Sebastian, Emil Cioran, Noica, Henri Wald, Andrei Plesu, Hiria Bernea, Monica Lovinescu È™i Virgil Ierunca. "Pe toÈ›i oamenii care mi-au fost aproape i-am privit cu ochiul neîndurător al iubirii mele pentru ei; iar când a fost vorba de poporul meu am crezut că se cuvine, spre beneficiul lui, să pun în locul sentimentului limita extremă a asprei judecăți de sine."

În secÈ›iunea cărÈ›i rezervate lui Cioran, autorul se întreabă cum este privit sfârÈ™itul unui om care toată viaÈ›a lui a vorbit despre sfârÈ™it, în cărÈ›ile lui Cioran cuvântul "moarte" fiind foarte des întâlnit. Astfel, s-ar putea presupune faptul că între exerciÈ›iul gândirii despre moarte È™i moartea însăși se naÈ™te o legătură, că moartea cuiva se poate contamina de felul în care el a vorbit necontenit despre ea. Suntem înclinaÈ›i a crede că cineva care la 22 de ani se consideră "specialist în problema morÈ›ii", ajungând să se gândească la moarte "până È™i când mânca", nu putea muri ca ceilalÈ›i. Tema morÈ›ii este atât de tare împlinită în scrierile lui Cioran, încât atunci când vrem să aflăm cum a sfârÈ™it Cioran nu punem o simplă întrebare biografică, ci mai degrabă vrem să aflăm cum s-a încheiat opera lui. Cel care È™i-a atribuit monopolul lucidității trebuia să sfârÈ™ească pe măsura acestei lucidități în surplus sau a orgoliului ei. Cazul lui Cioran atins de Alzheimer nu este cazul oricăruia dintre noi pe care viaÈ›a, în imprevizibilul ei, îl împinge în teritoriul uneia sau alteia dintre maladii, la el boala finală pare să facă parte din destinul său, nu prin faptul că ar fi fost pre-scrisă, ci mai degrabă "chemată" È™i provocată, păstrându-È™i totodată imprevizibilul ei.

În secÈ›iunea dedicată lui Noica, Liiceanu îl comemorează pe acesta, pentru a aduce aminte tuturor de el, el făcând parte din noi, fie că i-am fost prieteni, discipoli sau admiratori. Noica a apărut în viaÈ›a publică a țării ca o provocare. Încă din anii '30 È™i-a sfidat contemporanii, acuzându-i de analfabetism în problema gospodăririi vieÈ›ii interioare. Făcând din spirit o ripostă la felul în care suntem busculaÈ›i de viață, Noica visa, în prima sa carte, numită "Mathesis", să amelioreze omenirea aÈ™a cum se ameliorează rasele de câini sau de cai. Gândirea lui Noica nu urmărea să ajungă la "idee" dintr-o năzuință de cunoaÈ™tere, toată această abordare voluntaristă înălÈ›ată pe un constructivism mental era subordonată unui ideal de înÈ›elepciune. Ea era răspunsul la întrebarea înfrigurată "ce pot să fac atunci când totul în jurul meu se destramă?"

Cartea "DeclaraÈ›ie de iubire" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în patru ediÈ›ii, È™i anume: Humanitas (2001), Humanitas (2010), Humanitas (2006) È™i Humanitas (2015).