Gabriel Liiceanu - Usa interzisa

UÈ™a interzisă a apărut în anul 2002 la editura Humanitas. Volumul debutează cu câteva cuvinte ale autorului, explicând menirea cărÈ›ii care, deÈ™i pare jurnal, nu e, dar nu este nici eseu, tratat sau roman, ci doar ”explozia (neîncadrabilă) a fiinÈ›ei mele pe parcursul unui an”. AÈ™adar, cititorul se confruntă cu un text care pentru autor are scopuri ”terapeurice”, în care acesta din urmă doreÈ™te să se explice parcă în faÈ›a cititorilor săi.

Pe parcursul volumului observăm cum scriitorul mărturiseÈ™te atât frânturi de amintiri din copilărie sau adolescență, cât È™i temeri È™i regrete de adult. Meritul acestei cărÈ›i constă, de fapt, în mărturisirea fricilor sau a stărilor de neliniÈ™te ale unui om de prestigiu, precum È™i a bucuriilor È™i a regretelor. În realitate Gabriel Liiceanu creează o legătură strânsă între el È™i cititor, care se descoperă pe sine prin mărturisile sale. AÈ™a cum spune scriitorul, ”mă ofer mie, dar de fapt mă ofer È›ie”. Descoperim în acest volum un om obiÈ™nuit, lipsit de masca sa, care încearcă să se înÈ›eleagă prin aceste mărturisiri. Pentru el, jurnalul este un mod de a demostra că nu eÈ™ti indiferent cu ceea ce È›i-a fost dat. În final, scriitorul È™i cititorul, atât de străini la început, ajung într-un final atât de apropriaÈ›i încât se ”tămăduiesc împreună”, scriitorul se împacă cu el ajungând la cititor, iar cititorul se descoperă È™i se împacă cu el însuÈ™i.

O carte de o maturitate uimitoare, UÈ™a interzisă ne dezvăluie un altfel de timp, unde există numeroase întoarceri în trecut, dar È™i referiri la timpul prezent. Această prezentare a evenimentelor aminteÈ™te de o călătorie iniÈ›iatică, prin care autorul se eliberează de acel venin pe care la începutul cărÈ›ii îl considera răspunzător pentru ”boala de suflet” de care suferea. Referirile la cartea lui Martin Heidegger, Ființă È™i timp, Sein und Zeit, îl ajută să sfârÈ™ească lupta biruitor. MulÈ›umirea de la sfârÈ™it este evidentă. În cele din urmă, filosofia este salvatoare în cazul lui Liiceanu. Jurnalul pare să-È™i fi atins scopul, iar timpul petrecut la scrierea lui este un timp plin, neratat. ”Boala” de care suferă la început, pe care o denumeÈ™te ”prăbuÈ™irea sistemului de iluzii”, o vindecă tocmai prin filosofie, aÈ™a cum îi explică lui PleÈ™u după ce îi dă acestuia să citească paginile jurnalului. Faptul că îÈ™i recuperează sistemul de iluzii echivalează cu recuperarea poftei de mâncare. Practic, întoarcerea la filosofie, prin interesul față de lucrarea lui Heidegger, este primul semn al vindecării.  Cititorul este poftit să asiste la această vindecare È™i prin ea, să se tămăduiască È™i pe el.