Romanul “Afinitățile elective”, “Die Wahlverwandtschaften”, în limba germană, de Johann Wolfgang Goethe, a apărut în anul 1809 la editura J. G. Cottaische Buchhandlung, din Berlin. Este al treilea roman din palmaresul literar al marelui poet È™i gânditor german, opera având pe lângă iubirea È™i o altă conotaÈ›ie ce È›ine de legile naturii È™i de chimie, toată relaÈ›ia care apare între personaje, fiind asemănată cu un proces chimic denumit “attractio electiva”.
În România, romanul apare în anul 1975, la editura Minerva, din BucureÈ™ti, făcând parte din colecÈ›ia Biblioteca pentru toÈ›i, având o traducere realizată de Eugen Filotti.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Univers, din colecÈ›ia Clasicii Literaturii Universale, 1978, în format broÈ™at, editura Rao, din colecÈ›ia Rao Clasic, 2000 È™i 2018, în format cartonat, cu supracopertă sau editura Polirom, din colecÈ›ia Top 10+, 2013, în format broÈ™at.
Johann Wolfgang Goethe s-a născut la data de 28 august 1749, în Frankfurt pe Main, pe atunci plasat în Sfântul Imperiu Roman, astăzi în Germania, fiind un însemnat poet, scriitor, gânditor, om de È™tiință, avocat sau diplomat german, unul dintre cele mai de seamă personalități ale culturii mondiale, autor al unor opere celebre pe tot mapamondul.
Goethe creÈ™te într-o familie bună, tatăl acestuia fiind un înalt funcÈ›ionar, însă având parte de o copilărie măcinată de boală, fraÈ›ii È™i surorile acestuia pierzând lupta cu viaÈ›a încă de la vârste fragede.
Din 1756 urmează cursurile unei È™coli publice, unde învață mai multe limbi pe lângă limba maternă, limbi ca greaca veche, ebraica, franceza sau italiana, studiind pe de altă parte È™i instrumente muzicale ca pianul È™i violoncelul.
Este atras încă de mic de literatură, având acces la vasta bibliotecă a tatălul său, fiind, pe de altă parte atras È™i de teatru, fiindcă anual în casă avea loc un teatru de păpuÈ™i.
Primul volum publicat este unul de versuri, în anul 1769, având numele “Neue Lieder”, “Cântece noi”, pentru ca mai apoi de la începutul anilor 1770, să înceapă să scrie eseuri, teatru, romane sau nuvele, cu care rămâne È™i astăzi în pecepÈ›ia universală.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de "Die Leiden des jungen Werthers" - “SuferinÈ›ele tânărului Werther”, 1774, "Wilhelm Meisters Lehrjahre" - “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, "Wilhelm Meisters Wanderjahre" - “Anii de peregrinare ai lui Wilhelm Meister” sau “Faust”, 1808.
Romanul “Afinitățile elective” de Johann Wolfgang Goethe, reprezintă o operă care se aÈ™ează în mijlocul procesului de maturizare artistică È™i literară a lui Goethe, conturând mai degrabă a doua parte a vieÈ›ii autorului, având aici o operă care se delimitează de scrierile clasice, mergând spre ideea de modernitate, astfel că marele gânditor aprofundează în conturarea acestui roman un proces amplu derivat din chimie, proces pe care îl aÈ™ează în centrul unui univers literar, în speță în universul iubirii, în universul relaÈ›ionării dintre oameni, având la bază o experiență cât se poate de reală din viaÈ›a autorului, acesta afirmând la un moment dat că : („nu cuprinde niciun rând care să nu fi fost trăit dar, de asemenea, nici un rând aÈ™a cum a fost trăit”).
Romanul are la bază un anume paralelism între personaje È™i persoanele reale din viaÈ›a autorului, astfel avem relaÈ›ia dintre Christiane Vulpis, soÈ›ia lui Goethe È™i alte două femei care apar în viaÈ›a acestuia, anume Minna È™i Bettina, două firi diametral opuse, care se confundă în roman cu Charlotte È™i Otillia, iar însuÈ™i Goethe, cu Eduard.
Pe scurt cuplul Eduard È™i Charlotte, două persoane care ajung să trăiască fără a se cunoaÈ™te cu adevărat, realizează un soi de experiment, primind în casa lor două persoane, pe Ottilie, nepoata lui Charlotte, fire inocentă È™i pe căpitan, un vechi prieten de-al lui Eduard.
Ideea de bază, ca un laitmotiv al operei apare în capitolul IV, când se află că Charlotte È™i Eduard, fuseseră căsătoriÈ›i înainte, despărÈ›indu-se după ce viaÈ›a lor deveniseră monotonă È™i după mai mulÈ›i ani în care cei doi au ajuns la o maturitate, decid să îÈ™i unească din nou destinele È™i să facă acest experiment având la bază forÈ›a de atracÈ›ie dintre elemente sau între persoane, între spirite È™i între substanÈ›a care stă la baza romantismului.
Goethe aprofundează toată această teorie, spunând că la fel ca legea din chimie, două substanÈ›e, în speță oameni, care par moarte sentimental, sunt în esență întotdeauna gata să se absoarbă È™i să se distrugă reciproc devenind un tot schimbat, deoarece aici intervine raÈ›iunea È™i sensibilitatea, două elemente de bază în conturarea unei iubiri absolute.
Opera a fost ecranizată în anul 1996, fiind regizată de Paolo Taviani È™i avându-i în prim plan pe actorii Isabelle Huppert, în rolul Charlottei sau pe Jean-Hugues Anglade, în rolul lui Eduard.