Henri Bergson - Eseu asupra datelor imediate ale constiintei

Lucrarea filosofică “Eseu asupra datelor imediate ale conÈ™tiinÈ›ei”, “Essais sur les données immédiates de la conscience”, în limba franceză, de Henri Bergson, a apărut în anul 1889, la editura Félix Alcan, din Paris, FranÈ›a, fiind chiar lucrarea de doctorat a autorului francez, prima operă È™i una dintre cele mai de seamă opere din spectrul filosofic a secolului al XIX-lea, o mare parte din conceptele desprinse de filosoful francez, fiind desprinse din vasta operă a lui Marcel Proust.

Lucrarea este structurată în trei capitole vaste, în total, impresionantul articol ce face obiectul unei teze de doctorat, însumând 180 de pagini, iar principiul care stă la baza realizării acestui material dedicat conÈ™tiinÈ›ei, îl reprezintă durata, ea fiind elementul central în realizarea unei diferenÈ›e în ceea ce priveÈ™te starea de fapt sau senzaÈ›ia.

Pentru a ajunge la această idee, la început, autorul face o trecere în revistă a ceea ce înseamnă senzaÈ›ie sau stare psihologică pentru ca, mai târziu, cititorul să înÈ›eleagă ceea ce se întâmplă de fapt cu conÈ™tiinÈ›a È™i cum ea, are tendinÈ›a de a pendula între senzaÈ›ia dată de ego-ul nostru È™i starea ce se dezice de ego.

În România, lucrarea apare în anul 1992, la editura Institutului European, făcând parte din colecÈ›ia Eseuri de ieri È™i de azi, în format broÈ™at, iar printre alte edituri care publică opera, putem aminti de editura Dacia, 1993, în format broÈ™at sau aceaÈ™i editură a Institutului European, 1998, în format broÈ™at.

Henri-Louis Bergson, pe numele său întreg, s-a născut la data de 18 octombrie 1859, în capitala FranÈ›ei, Paris, fiind un marcant scriitor È™i filosof francez de origine evreiască, unul dintre marcanÈ›ii filosofi dualiÈ™ti, ce au creionat o față diferită conceptelor ce È›in de umanitate, raÈ›iune, ființă, materie sau stări desprinse din toate aceste concepte la un loc.

Henri creÈ™te în Paris, în sânul unei familii înstărite din punct de vedere material cât È™i moral, mergând la prestigioase È™coli încă din copilărie, studiind atât la “Liceul Bonaparte”, timp de zece ani, cât È™i în cadrul “Ecole Normale Supérieure”, timp de trei ani, acolo unde reuÈ™eÈ™te să îÈ™i ia titlul de doctor în litere È™i filosofie.

Mai târziu, începe să îÈ™i dedice viaÈ›a studiului de specialitate, fiind È™i profesor în cadrul “Collège de France”, din anul 1897, iar mare parte din operele marcante care l-au făcut celebru, apar după anul 1896 È™i se întind până spre sfârÈ™itul anilor 1930.

Printre cele mai importante opere semnate de autor, putem aminti de “Matière et Mémoire”,”Materie È™i memorie”, 1896, “Le rire”, “Râsul”, 1899 sau “L'Évolution créatrice”, “EvoluÈ›ia creatoare”, 1907.

Lucrarea filosofică “Eseu asupra datelor imediate ale conÈ™tiinÈ›ei” de Henri Bergson reprezintă un important studiu de specialitate din spectrul filosofic, ce È›ine de escaladarea valenÈ›elor conÈ™tiinÈ›ei È™i a stărilor de sine stătătoare, cheia pentru anularea conÈ™tiinÈ›ei, în concepÈ›ia filosofului francez, fiind durata, însă o durată puÈ›in mai nuanÈ›ată È™i mai refutată în acest spectru ce È›ine de filosofie, căci ea, poate fi asimilată uÈ™or cu durata din spectrul fizicii sau astronomiei.

Pe lângă acest concept de durată, autorul face o introducere în scenă a unui concept direct proporÈ›ional cu conÈ™tiinÈ›a È™i cu durata È™i anume senzaÈ›ia sau starea pe care omul o primeÈ™te din partea creierului, atunci când interacÈ›ionează cu un stimul din exterior, iar prin intermediul duratei de asimilare a senzaÈ›iei, el poate stabili dacă conÈ™tientizează un fenomen în funcÈ›ie de personalitatea sa, ori se dezice de acel fenomen È™i nu conÈ™tientizează sau nu acceptă acel stimul sesizabil.

Bergson pune accent pe durată în această lucrare dar È™i pe stimuli sau pe timpul în devenire, ideea bergsiană, trecând peste conceptele desprinse în trecut de Platon sau Aristotel, concepte ce se deziceau de timp, crezând că acesta este ceva imperfect în strânsă legătură cu fiinÈ›a.

Mai târziu, Hegel È™i Schopenhauer, reuÈ™esc să aducă timpul într-o formă mai pură, însă, acesta este cu adevărat supus unei idei neprevăzute, odată cu apariÈ›ia conceptului bergsonian, prin care timpul se omogenizează cu ideea de spaÈ›iu, în timp, “fantoma spaÈ›iului”, fiind È™i era prezentă implacabil, iar omul ajunge să fie plasat È™i el în acest trio omogen.

Singurul lucru care diferenÈ›iază fiinÈ›a de spaÈ›iu È™i timp este eul fundamental, fiecare persoană îÈ™i dispersează astfel sufletul într-un spaÈ›iu pe care el însuÈ™i îl personalizează.

În concepÈ›ia lui Bergson, omul are puterea de a anima spaÈ›iul È™i a schimba supremaÈ›ia conÈ™tiinÈ›ei, căci ea trăieÈ™te doar din alegerea personalității fiecăruia, alegând o stare viitoare preschimbată în urma analizării unor alte stări anterioare.