Henri de Regnier - Sarpele cu doua capete

Henri de Regnier, născut la 28 decembrie 1864, la Paris, a fost unul dintre cei mai importanÈ›i poeÈ›i ai FranÈ›ei de la începutul secolului al XX-lea. Și-a publicat primul volum de poezii, "Lendemains", în anul 1885, printre numeroasele sale volume numărându-se: "Poèmes anciens et romanesques", "Les Jeux rustiques et divins", "Les Médailles d'argile".

Cartea "Șarpele cu două capete" începe în momentul în care, naratorul, Julien Debray, care tocmai a împlinit treizeci È™i trei de ani, primeÈ™te vizita neprevăzută a lui Pompeo Neroli. Acesta este un foarte priceput legător, nimeni neputând să lege mai frumos o carte cu un pergament suplu sau să o broÈ™eze cu acele hârtii viu colorate, cu desene amuzante, care îmbracă bine cărÈ›ile pe care vrei să le legi, fără să cheltuieÈ™ti prea mult. În primă fază, atunci când valetul său, Marcellin, îl anunÈ›ase că a venit Neroli în vizita, Julien a presupus că venise să îi dea ceva de lucru în Paris, însă se înÈ™elase în bănuielile sale, acesta venind deoarece dorea să vorbească cu el. După ce valetul l-a invitat în bibliotecă, Neroli îi declară lui Julien că profită de finalul de an pentru a îÈ™i exprima recunoÈ™tință, a-È™i prezenta urările È™i mulÈ›umirile sale. Tot vorbind, Pompeo Neroli încerca să dezlege sfoara unui pachet destul de mare. În timp ce acesta scotea obiectul din hârtiile care-l înfășurau, Julien îl privea cu interes, pentru că înÈ›elesese că Neroli voia să-È™i însoÈ›ească vorbele cu un mic dar, emoÈ›ionându-l atâta atenÈ›ie. Însă, cadoul nu era unul oarecare, văzând că îi întinde, cu un gest graÈ›ios, o cărticică măricică, legată în pergament. Între cele două coperÈ›i, Neroli a pus doar foi albe, gândindu-se că având în vedere că lui Julien îi place atât de mult să citească, cu siguranță îi place È™i să scrie. Datorită lui, Julian a devenit posesorul unui caiet cu hârtie albă foarte bună, legat în pergament, închizându-se cu È™ireturi de mătase, ale cărui coperÈ›i aveau garvate în negru pe pielea maron-roÈ™cat - una dintre ele Lupoaica, care este emblema oraÈ™ului Siena, cealaltă un ciudat È™arpe cu două capete, înaripat, foarte ornamental È™i pe care ingeniosul Neroli trebuie să-l fi luat dintre desenele unui bestiar antic. În final, caietul primit de la Neroni îl va ajuta pe Julien să depășească perioada de frământare, de plictiseală, de gol sentimental, de depresiune morală de care suferea în ultima perioadă, caietul gros primit în dar fiind o invitaÈ›ie de a-È™i încredinÈ›a gândurile hârtiei.

Prima intrare în jurnal purta data de "3 ianuarie 19...". În aceasta, naratorul povesteÈ™te că È™i-a consacrat timpul ultimelor trei zile vizitelor absolut necesare, însă, printr-o întâmplare de care nu se plânge, nu a găsit pe niciuna dintre acele persoane acasă. TotuÈ™i, i-ar fi făcut plăcere să îi strâgă mâna lui Jacques de Bergy, absurda melancolie căreia i-a căzut pradă în ultimele două luni făcându-l să-È™i neglijeze acest prieten fermecător. De aceea, a fost decepÈ›ionat când servitorul i-a spus că domnul Bergy nu este acasă, însă acest lucru nu a durat mult, la cum îl cunoaÈ™te pe Jacques, acesta nu îÈ™i părăseÈ™te È™i nu pleacă din Paris decât atunci când are ceea ce el numeÈ™te "o nouă pasiune", deoarece, cum îÈ™i schimbă iubita, prima lui grijă este să încuie tot È™i să se înfunde pe undeva, pentru mai mult sau mai puÈ›in timp, cu idolul clipei.

Cartea "Șarpele cu două capete" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediÈ›ie, È™i anume: Eminescu (1977).