Henri de Regnier, născut la Honfleur (Calvados), la 28 decembrie 1864, a fost un cunoscut scriitor francez. Născut într-o familie veche normanda, Regnier a început să se pregătească pentru o carieră de diplomat, însă, în timp ce studia dreptul la Paris a intrat sub influenÈ›a poeÈ›ilor simboliÈ™ti, publicându-È™i primul volum de poezii în anul 1885, intitulat "Lendemains". Este autorul È™i a unei serii de romane È™i povestiri realiste, printre care se numără "La Canne de jaspe", "La Double maîtresse", "Les Vacances d’un jeune homme sage" È™i "Les Amants singuliers".
AcÈ›iunea cărÈ›ii "Văpaia", publicată pentru prima oară în anul 1909, este plasată într-un cadru idilic, autorul etalându-È™i într-un mod plăcut înclinaÈ›iile poetice, într-o versificare a purității iubirii, într-o uÈ™oară naivitate permisă în care personajele principale, Andre Mauval È™i Germaine de Nacelle, trăiesc la intensitate maximă molipsitoarea înflăcărare a unei comuniuni senzoriale. Modul în care tânărul Andre Mauval îÈ™i trăieÈ™te prima iubire, cu o naivitate È™i înflăcărare specifică acesteia, face ca uneori chiar È™i cel mai neînsemnat gest sau cuvânt să capete proporÈ›ii copleÈ™itoare, pline de un patos aparent neverosimil.
Romanul lui Henri de Regnier, cunoscutul romancier francez, este o glorificare a iubirii, oarecum lipsit de surprize măreÈ›e, păstrând nuanÈ›a romantismului balzacian, cartea are o anumită sfială specifică adolescenÈ›ei, din care autorul clădeÈ™te o frenezie a înaripatului amor, ca într-un basm aparent indestructibil. Tânărul Andre Mauval este îndrăgostit platonic de o femeie din rândul celor boeme, o femeie care este căsătorită cu un alt bărbat. DeÈ™i reuÈ™eÈ™te să ducă destul de departe dragostea lui, ajungând în repetate rânduri chiar să petreacă clipe de neuitat cu ea, aceasta îl părăseÈ™te. FrumuseÈ›ea romanului este dată chiar de modul în care Andre încearcă să treacă peste această decepÈ›ie, el fiind un tânăr sensibil, cu aspiraÈ›ii de scriitor, însă "dreptatea nu aparÈ›ine acestei lumi".
Primul capitol îl portretizează pe Andre în odaia sa, într-o dimineață de toamnă. Stând pe pat, tânărul de nouăsprezece ani, privea focul vesel de toamnă, care umplea vatra cu flacările-i mari È™i scânteierile vii. Conurile solzoase de pin ardeau cu un miros de scoarță È™i de rășină. VacanÈ›a se sfârÈ™ise, o simÈ›ea prea bine, de când veneau să-l trezească dis-de-dimineaÈ›a, mama sa sau Jules, servitorul casei, în loc să-l lase să doarmă până mai târziu. Din fericire, în această dimineață mama sa avusese minunata idee a acestei flacări zglobi din vatră, nimic nefiind mai plăcut decât să te trezeÈ™ti în lumina aceasta înviorătoare. Până în prezent, viață îi fusese strâns legată de cea a familiei sale, într-o dependență de fiece clipă, acum, însă, simÈ›ea că se desprinde încetul cu încetul de această comunitate continuă, neavând de gând să accentueze separarea, dar îÈ™i dădea seama că È™i părinÈ›ii săi o considerau necesară. Andre nu îÈ™i dorea să renunÈ›e la alintările delicate ce le primea din belÈ™ug acasă. Astfel, focul matinat de vreascuri, comandat de mama sa pentru a-i îndulci trezitul îl măgulea È™i îl înveselea. Focul din vatra era ca un omagiu adus tinereÈ›ii sale, vedea în el imaginea a tot ceea ce îi făgăduia în materie de viață, de strălucire, de lumină, de fericire, savurându-i din plin văpaia scânteietoare.
Cartea "Văpaia" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Eminescu (1988) È™i Litera (2012).