Henriette Yvonne Stahl - Drum de foc

Henriette Yvone Stahl, născută pe 9 ianuarie 1900, a fost fiica scriitorului Henri Stahl. ÎÈ™i începe cariera literară în anul 1921, atunci când publică în revista "Flacăra" primele sale poeme în proză.

Cartea "Drum de foc", publicată pentru prima oară în anul 1981, o are în prim-plan pe Ana Stavri. NaraÈ›iunea începe la un an de la încheirea ArmistiÈ›iului, într-o zi toridă de august, când Ana îÈ™i făcu curaj să dea piept cu trecutul, îndreptându-se spre locurile acelea care la un moment dat reprezentau viaÈ›a ei. Trecutul său, similar cu acea stradă pe care la un moment dat a trăit, era făcut scrum. Din înaltul cerului albastru, soarele de vară lumina fără pudoare urmele lăsate de război. Repera cu greu locul casei unde trăise peste treizeci de ani, acesta fiind acum doar un maldăr uriaÈ™ de cărămizi prăvălite. Privi sus, în aer, amintindu-È™i că acel vid proiectat pe cer, acum, fusese odată odaia ei. Acolo îl iubise pe Ion, È™i chiar dacă acum nu mai rămăsese nimic din acele odăi, amintirea lui încă trăia în Ana, nedorindu-È™i anihilarea ei. "Iubirea aÈ™teptării", cum ar putea-o numi acum, îi umpluse timp de patrusprezece ani viaÈ›a, făcând-o să atingă o întelegere care nu ar fi putut exista altfel acum. În exaltaÈ›ii ani ai iubirii lor, asteptându-l pe Ion, Ana se transformase într-o ființă a aÈ™teptării, aÈ™teptând o fericire totală, absolută, fiind dependentă de un om care nu putea fi oprit cu nimic din goana lui prin viață. Sporadicele lui reveniri umpleau spaÈ›iul imens al anilor de aÈ™teptare, timpului concentrându-se vertiginos când È™i când prin bucuria de a-l revedea. Acea dureroasă aÈ™teptare, acel vid al aÈ™teptării, determinase inima Anei să se maturizeze forÈ›at, înfăptuindu-se o înnobilare a inimii prin apriga însetare a unei fericiri absolute. Aceasta îÈ™i aminti cum Ion sosi în noaptea de după cutremurul ce avusese loc în noiembrie 1940. Era spre dimineață, când soarele încă nu luminase  drama petrecută pe pământ, lumina electrică fiind stinsă în întreg oraÈ™ul, din cauza cutremurului de peste 7 grade ce tocmai avusese loc. Atunci când îÈ™i făcu apariÈ›ia Ion, Ana era singură în casă, stătea în întunericul odăii, fiind aÈ™ezată pe marginea patului. Se îmbrăcase È™i aÈ™tepta să se întâmple ceva, nici ea nu È™tia exact ce, dar aÈ™tepta. Încă simÈ›ea puterea care zguduise pământul, îngropând de vii oamenii sub dărâmăturile caselor. La un moment dat, Ana auzi bătăi neaÈ™teptate în ușă, cu încăpățânare, deschizând doar după ce recunoscu glasul din spatele uÈ™ii. Era Ion. Fără să spună un cuvânt, acesta a ajutat-o să-È™i îmbrace haina, luând-o cu el în stradă, umblând în întunericul nopÈ›ii, în umezeala rece a lunii noiembrie, în ploaia ce cădea cernută peste BucureÈ™ti. Străzile erau pline de oamenii care reuÈ™iseră să scape vii, miÈ™unând în întuneric ca niÈ™te fantome speriate. În acele momente, mai mult ca oricând, era nevoie de răbdare pentru a supravieÈ›ui lucid acelui haos ce pusese stăpânire pe pământ. Ana simÈ›ea atunci durerea aprigă a tuturor, simtindu-se ca o adâncire a inimii care căuta refugiu absolut în puterea răbdării, a milei. Întorcându-se în prezent, Ana privea casa ei dărâmată de bombardamente, proiectat pe cer nu mai era nimic, decât fundalul unui gol, un aer uluitor de albastru, liniÈ™tit al zilei de vară. Maldărul de cărămizi din faÈ›a ei, stătea cruce pe mormântul trecutului ei. Acum trebuia să revină acasă, acolo unde locuia de ceva timp, însă gândul odăilor pustii, al singurătății actuale o opri, simÈ›ind o nevoie cruntă de viață, de oameni.

Cartea "Drum de foc" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediÈ›ie, È™i anume: Minerva (1981).