Henriette Yvonne Stahl - Pontiful

Henriette Yvonne Stahl, născută la 1 septembrie 1900, în Saint-Avold (FranÈ›a), a fost o cunoscută scriitoare română, fiica scriitorului Henri Stahl.

Cartea "Pontiful", publicată pentru prima oară în anul 1972, dezvăluie o iubire stranie, ce tinde spre perfecÈ›iune È™i absolut. Ana Stavri, personajul feminin central, se îndrăgosteÈ™te subit de medicul Ara Sureanian, un personaj bizar, adept al hipnozei. Romanul "Pontif" face parte dintr-un triptic românesc, alături de "Între zi È™i noapte" È™i "Drum de foc", ce o are în prim-plan pe Ana Stavri. În "Pontif", Ana traversează experienÈ›a pustiitoare a unei iubiri iraÈ›ionale, similare cu cea din adolescență, stârnită de un bărbat. Pe neaÈ™teptate, îi apare în cale o ființă neobiÈ™nuită, o atracÈ›ie inexplicabilă tulburându-i existenÈ›a. Era vorba despre medicul Ara Surenian, despre care se spunea că are puteri vindecătoare, fiind È™i hipnotizator È™i telepat. Cu ajutorul prietenul ei Ciprian, Ana reuÈ™eÈ™te să participe la o conferință la care este prezent È™i Ara. În timp ce era prezentat, aceasta l-a privit, având de atunci impresia că-l mai văzuse, că-l mai cunoscuse cândva. Nu era prea înalt, dar era puternic, masiv, avea părul negru, lucios, faÈ›a lui era smeadă, de o nobleÈ›e vădită de medalie antică. Pe tot parcursul prezentării, Ara stătea cu ochii închiÈ™i, pleoapele acoperindu-i privirea. Întreaga lui făptură părea liniÈ™tită, publicul întrebându-se dacă nu cumva adormise, dar, deodată, spre sfârÈ™itul prezentării, a deschis ochii. În momentul în care s-a ridicat È™i a început să îi vorbească publicului, puterea lui era covârÈ™itoare, iar lucrurile pe care le spunea erau neverosimile. Spunea că poate prin hipnoză să anestezieze atât de puternic încât nu numai extragerile dentare s-ar efectua fără dureri, ci È™i operaÈ›ii mai grele. DeÈ™i afirmaÈ›iile lui erau de o extravaganță de neegalat, publicul părea plictisit, dorindu-È™i să vadă puse în practică toate acele lucruri. DemonstraÈ›iile lui au fost uluitoare, cu gesturi de o precizie È™i rapiditate fascinante, ordinele doctorului fiind executate de cei aÈ™ezaÈ›i în fundul scenei, părând toÈ›i niÈ™te fantoÈ™e fără voință, gesturile lor fiind ca È™i cum ar fi fost ale unor marionete. După terminarea conferinÈ›ei, doctorul Surenian, împreună cu toÈ›i cei care fuseseră pe scenă s-au îndreptat spre o cameră alăturată, o mulÈ›ime de persoane din public înghesuindu-se să îl ajungă din urmă pe a-l felicita pe doctor. Printre cei din mulÈ›ime, Ana remarcă o cunoÈ™tință pe care o roagă să o prezinte doctorului. Când ajunge în faÈ›a lui, Ana e È™ocată de contrastul total între omul de pe scenă È™i cel pe care-l vedea acum. Părea mult mai în vârstă, mai gras, cu miÈ™cări lente, obosit, străin, indiferent, parcă nu vedea pe nimeni. În momentul în care i-a fost prezentată, ceva în inima Anei se înmuie, privirea lui, deÈ™i era indiferentă, o pătrunse. Mâna ei fusese pentru câteva clipe în mâna lui, căldura ei fiindu-i destul de cunoscută, făcând-o s-o îÈ™i dorească să îÈ™i acopere ochii, faÈ›a, pentru a se putea reculege, È™i a-È™i putea aminti de unde îl cunoÈ™tea. Romanul nu curge cu egală intensitate narativă È™i putere de convingere, putând determina cititorul să se distanÈ›eze de exaltarea naratoarei, percepând discursul despre "eternitate", "perfecÈ›iune" È™i "iluminare" ca prea încărcat È™i artificial. Abia spre finalul romanului povestea începe să prindă dramatism, atunci când Ana remarcă faptul că orice ar face Ara nu raspunde dragostei ei, simÈ›ind acest lucru precum o lovitură puternică în inima, ajungând chiar să se îmbolnăvească grav.

Cartea "Pontiful" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Litera (2010), Prietenii CărÈ›ii (1998) È™i Eminescu (1972).