Immanuel Kant - Bazele metafizicii moravurilor

Dacă ne gândim la filosofia germană trebuie neapărat să îl avem în vedere pe Immanuel Kant. Acesta a fost unul dintre cei mai cunoscuÈ›i filosofi È™i teoriticieni din Era Iluministă, iar cartea care l-a făcut faimos este ”Critica raÈ›iunii pure”. A studiat încă de mic etica È™i era fascinat de prelegerile latineÈ™ti vechi, ceea ce i-a adus un doctorat în filosofie la Universitatea Konigsberg, unde a fost È™i lector de metafizică È™i logică.

Kant s-a focusat pe studiul acÈ›iunilor morale È™i a propus È™i o lege numită ”imperativul categoric” pe care o regăsim în multe din studiile sale, cum ar fi ”Falsa subtilitate È™i patru figuri silogistice” È™i ”Antropologia din punct de vedere pragmatic”.

Autorul a trăit 79 de ani (n. 22 aprilie 1724 - d. 12 februarie 1804) iar în toÈ›i aceÈ™ti ani a lăsat o adevărată comoară ce a inspirat următorii filosofi sau psihologi cunoscuÈ›i ai lumii.

Cartea ”Bazele metafizicii moravurilor” a fost publicată în 1785 în Germania de astăzi. Singurele ediÈ›ii publicate în limba română sunt cele ale editurii Antet în anii 1993, 1994 È™i 2001.

De data aceasta Kant expune un eseu asupra voinÈ›ei de a face bine È™i asupra intelectului uman în antiteză sau diateză cu aceasta. Aptitudinile minÈ›ii, cum ar fi înÈ›elegerea È™i inteligenÈ›a, calitățile temperamentului sau sănătatea sunt numai legăturile bune, deoarece pot fi folosite pentru rău È™i rănite prin rea voință. AcelaÈ™i lucru este valabil chiar È™i pentru calități precum moderaÈ›ia, autocontrolul È™i reflecÈ›ia, care ar putea părea la origine a face parte din valorile interioare ale individului.

Chiar dacă prin defavorizarea deosebită a vieÈ›ii, sau prin dotarea de la natură a unei minÈ›i slabe, această voință lipseÈ™te cu desăvârÈ™ire, ea se transformă în utilitate È™i devine un diamant neÈ™lefuit care are să fie cea mai mare grijă în viață. BineînÈ›eles că acest lucru face apel la raÈ›iunea noastră ca oameni, pentru că dacă acceptăm că orice ființă are inteligență È™i voință proprie atunci trebuie să înÈ›elegem È™i că voinÈ›a este programată în a aduce fericirea. În schimb teoria care o contrazice pe cea anterioară este cea a conceptului de datorie. Ca exemplu este dat un negustor care niciodată nu îÈ™i păcăleÈ™te clienÈ›ii. Această acÈ›iune este conformă cu datoria dar este făcută È™i cu bunăvoință. Cu toate acestea, nu trebuie să presupunem că negustorul are ca scop doar satisfacerea oricărui client ci È™i cea personală pentru că doar aÈ™a va continua afacerea È™i el îÈ™i va câÈ™tiga banii. Un exemplu mai ambiguu este un suflet care doreÈ™te să răspândească fericire în jurul său. Acesta nu este în măsură să îÈ™i clădească o valoare morală oricât de amiabile È™i demne de laudă sunt acÈ›iunile sale, ele fiind totuÈ™i  înclinaÈ›ii. Pe de altă parte, dacă acest suflet trece printr-o suferință È™i cu toate acestea încă face oamenii să se simtă bine, acÈ›iunea sa devine din înclinaÈ›ie, datorie È™i are o valoare morală mult mai autentică.

Ceea ce vrea să spună Kant într-o singură frază este faptul că doar acÈ›iunile care sunt realizate cu o datorie singulară au valoare morală.