Immanuel Kant - Critica facultatii de judecare

Născut pe 22 aprilie 1724 în vechea Prusie, Immanuel Kant a fost unul dintre cei mai cunoscuÈ›i filosofi germani ai secolului al XVIII-lea. A studiat pe brânci, încă de mic etica È™i antropologia È™i era fascinat de prelegerile latineÈ™ti vechi, fapt ce l-a ajutat în a deveni doctor în filosofie la Universitatea Konigsberg, unde a fost È™i lector de metafizică È™i logică. Aceste studii încep să prindă contur în 1781 când publică prima sa carte, Critica raÈ›iunii pure, prima dintr-un ciclu de trei critici.

Kant a reuÈ™it să trateze câteva teme ce nu au fost aduse în discuÈ›ie până atunci, cum ar fi teologia, moravurile È™i comportamentul uman, acestea fiind transpuse în cele mai cunoscute opere ale sale ”Prolegomene”, ”Metafizica moravurilor” È™i ”Despre frumos È™i bine”.

Autorul moare pe 12 februarie 1804 È™i lasă în urmă o avere impresionantă exprimată în cărÈ›i, studii È™i schiÈ›e nepublicate, dar analizate cu grijă.

”Critica facultății de judecare” este a treia carte scrisă de Kant, apărută în anul 1790 în limba germană. În limba română a fost publicată pentru prima dată de editura ȘtiinÈ›ifică È™i Enciclopedică în anul 1981, făcând parte din colecÈ›ia Clasicii filosofiei universale. Aceasta a fost urmată de ediÈ›ia din 1995 a editurii Trei care a fost ultima ce va publica o ediÈ›ie a cărÈ›ii.

Fiind ultima din ciclul criticilor scrise autor, acest volum nu este atât de la subiect ca celelalte două. Aici studiem teleologia, o È™tiință nouă apărută la acea vreme, È™i estetica judecății umane care a fost pătrunsă până în pânzele albe. Judecățile estetice sunt numite ”judecăți ale gustului” È™i se definesc ca o bază a sentimentelor subiective ale unui individ dar È™i validare universală. Sentimentele noastre legate de frumuseÈ›e diferă de sentimentele noastre asupra plăcerii È™i bunăvoinÈ›ei prin faptul că suntem dezinteresaÈ›i. Suntem conduÈ™i să posedăm obiecte È™i sentimente frumoase însă nu È™tim de ce facem acest lucru iar aici intervine Kant care despică firul în patru pentru a afla de ce mai exact căutăm atât de mult doar frumuseÈ›ea în lucruri dar nu È™i urâtul.

Cum am învățat anterior, Kant distinge frumosul de sublim. Frumosul este ceva transmis imediat, este evident, în timp ce sublimul conÈ›ine un aer misterios È™i inefabil. De exemplu: atunci când privim o statuie spunem că este frumoasă, dar fiind undeva la munte È™i privind la norii de furtună ce se năvălesc asupra oraÈ™ului, spunem că este sublim.

În a doua parte a cărÈ›ii, Kant traduce conceptul de teleologie, anume că orice vine cu un scop sau efectiv are un scop. Toate acestea provin din dorinÈ›a sa de a infirma toate dovezile metafizice ale existenÈ›ei unui Dumnezeu. Cu toate că vrea să dovedească că nu există o asemenea ființă divină, el nu este ateu, ba chiar ne încurajează să ne rugăm È™i să avem o oarecare frică pentru că sigur există o forță care ne controlează. Dumnezeu este un lucru în sine iar natura È™i chiar existenÈ›a sa sunt fundamental incognoscibile. Dacă aÈ›i citit celelalte critici, veÈ›i observa că teologia este un punct cheie în exprimările autorului, ba chiar că acesta tinde să se contrazică de multe ori cu privire la una sau mai multe entități divine.