Născut pe 22 aprilie 1724 în Kaliningradul de astăzi, Immanuel Kant avea să devină unul dintre cei mai importanÈ›i filosofi ai secolului al 18-lea. Acesta a primit o educaÈ›ie timpurie È™i amplă din partea mamei sale urmând apoi cursurile Facultății de Teologie a Universității din Königsberg. Aici studiază latina È™i filosofia grecilor antici însă nu termină facultatea niciodată, în schimb ajunge lector de fizică, logică È™i matematică.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără primele 3 cărÈ›i ce formează o trilogie, scrise între 1781 È™i 1790 (Critica raÈ›iunii pure, Critica raÈ›iunii practice È™i Critica facultății de judecare). De asemenea, ceea ce l-a făcut de fapt faimos au fost conceptele sale empirice sau a posteriori È™i judecăți a priori despre care o să amintim mai jos.
Prolegomene, pe titlul său original, ”Prolegomene la orice metafizică viitoare” a fost publicată în 1783 în limba germană. În limba română prima ediÈ›ie a fost publicată de editura ȘtiinÈ›ifică È™i Enciclopedică, urmând mai apoi ediÈ›ia editurii All din 1996 È™i cea din 2005 a editurii Paralela 45.
Kant aduce în scenă doi termeni epistemologici, a priori (ceea ce se află înainte) È™i a posteriori (ceea ce vine după). Tot ceea ce învățăm din propria experiență fac parte din a posteriori în timp ce cunoÈ™tinÈ›ele exacte, matematică, fizică, astrologie, pe care le învățăm independent fac parte din a priori. Deoarece matematica È™i È™tiinÈ›a sunt domenii fără de greÈ™eală, el propune să examineze modul în care adevărurile lor sunt posibile a priori în speranÈ›a că această examinare va arunca o lumină asupra posibilității metafizicii ca È™tiință.
Pe de altă parte, Kant despică È™tiinÈ›a în mai multe ramuri È™i creează o paralelă între „judecăți de percepÈ›ie”, care se bazează pe senzaÈ›ii subiective, È™i „judecăți de experiență”, care caută adevăruri obiective, necesare din experiență. ȘtiinÈ›a, ca È™i materie de cunoaÈ™tere, este posibilă numai dacă o analizăm din fluxul unor legi obiective È™i regulate care fac parte din conceptul înÈ›elegerii noastre de fiinÈ›e evoluate. Noi nu am putea cunoaÈ™te un lucru nemaivăzut dacă nu am avea o experiență anterioară care ne ajută în a-l analiza.
Metafizica este o materie atât de complicată, încât spune Kant ”acoperirea ei depășeÈ™te înÈ›elegerea sa”. Ea se bazează pe tălmăcirea raÈ›iunii È™i nu cunoaÈ™te pic de experiență, din cauza sa, raÈ›iunea aplică în mod eronat concepte de înÈ›elegere care sunt în afara experienÈ›ei. De aceea un filosof va dori întotdeauna să È™tie È™i să înÈ›eleagă tot ceea ce altcineva nu o face, pentru că pentru o minte ageră ai nevoie de o cunoaÈ™tere atât structurată cât È™i justificată.
În acelaÈ™i plan, autorul a respins orice existență a unui Dumnezeu pentru că ar fi total greÈ™it să atribuim puteri extraordinare unei fiinÈ›e supreme atât timp cât noi nu putem atribui nimic în afara experienÈ›ei noastre. TotuÈ™i, ceea ce putem face este să atribuim ordinea raÈ›ională a lumii experimentate unei fiinÈ›e supreme care există în afara lumii experimentate. RaÈ›iunea totuÈ™i nu este explicată de Kant ci doar speculează că aceasta ne-ar învăța că există un univers È™i dincolo de lucrurile pe care le cunoaÈ™tem deja.