Ioan Slavici - Zana Zorilor

Ioan Slavici a fost un cunoscut scriitor român, membru corespondent al Academiei Române. Basmul "Zâna Zorilor", publicat pentru prima oară în 1872, a fost scris de Slavici la îndemnul lui Mihai Eminescu. Acest basm combină, după propria exprimare a autorului, "din toate variantele un întreg frumos". Cartea începe cu binecunoscuta formulă de început din basmul popular: "A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti"; aceasta având rolul de a-l scoate pe cititor din realitatea imediată, transportându-l în lumea imaginară.

Într-o împărăție care era atât de mare, încât nici nu se È™tia unde începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te, trăia odată un împărat mare È™i puternic. Despre acest împărat s-a dus vorba în lung È™i-n lat că ochiul său drept mai mereu râdea, iar cel stâng lăcrima neîncetat, o taină mare despre care nu È™tia nimeni nimic, în afară de el. Împăratul avea trei feciori: Florea, Costan È™i Petru. Într-o zi, mezinul familiei, Florea, È™i-a luat inima în dinÈ›i È™i a mers la tatăl său să-l întrebe care este motivul pentru care un ochi îi plânge È™i altul îi râde. Cum tatăl său nu dorea să dezvăluie motivul, Florea a trebuit să insiste, mergând la el de trei ori pentru a încerca să afle motivul. Supărat, tătăl său i-a dat în primele două dăți câte o palmă, dar apoi i-a răspuns că ochiul îi plânge deoarece este îngrijorat că feciorii lui nu vor putea împărății în pace, apărând È›ara de duÈ™mani după ce el nu va mai fi. "Fătul meu, Petre! zise împăratul, acuma mai blând ÅŸi râzând cu amândoi ochii. Eu văd că Å£ie nu-Å£i iese grija din cap; Å£i-oi spune dar treaba cu ochii mei. Vezi, ochiul acesta râde de bucurie, când văd că am aÅŸa trei feciori ca voi; iar celălalt plânge pentru că mă tem că voi nu veÅ£i fi în stare să împărăţiÅ£i în pace ÅŸi să apăraÅ£i Å£ara de vecinii cei vicleni". Pentru a-i dovedi că se poate baza pe ei, împăratul le-a cerut să îi aducă apă de la fântâna Zânei Zorilor, cu care se va spăla pe ochi, moment în care îi vor râde amândoi ochii, È™tiind că are feciori voinici, pe care se poate baza. Primul care a plecat a fost Florea, lăsând fraÈ›ilor lui vorba să-l aÈ™tepte un an, o săptămână È™i o zi, iar apoi, dacă nu e nici urmă de el, să plece Costan în căutarea lui. De jur împrejurul împărăției era o prăpastie adâncă, peste aceasta fiind o singură punte. Ajuns acolo, Florea vede un balaur cu trei capate, cu niÈ™te feÈ›e îngrozitoare, cu o falcă-n cer È™i cu una în pământ, moment în care se sperie È™i fuge. După timpul stabilit, Costan, cel de-al doilea fecior al împăratului, porneÈ™te È™i el la drum, însă nu s-a dovedit mai vrednic, speriindu-se È™i el de balaurul de la punte, care acum era mai înfricoșător, capetele lui fiind mai îngrozitoare, iar fuga voicului mai rapidă. După un timp, pleacă în căutarea fântânii È™i mezinul, Petru, care, atunci când a văzut balaurul, s-a repezit la el cu o sabie. "Pe punte stătea acuma un balaur cum n-a mai stat, un balaur cu douăsprezece capete, grozave, mai pline de văpaie! Hei! Dar ÅŸi-a aflat voinicul". După ce a mers un drum lung, depășind numeroase obstacole ce i-au ieÈ™it în cale, Petru a ajuns la cetatea Zânei Zorilor, de o frumuseÈ›e neasemuită.

Cartea "Zâna Zorilor" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în nouă ediÈ›ii, È™i anume: Dacia (1982), StiinÈ›a (1995), Ion Creangă (1995), Tineretului (1967), Gama (2009), Valeriu (1995), Andreas Print (2012), Scrisul Românesc (1994) È™i Venus (2005).