Publicată pentru prima data în 1832, cartea lui Teodoreanu avea să cucerească È™i să emoÈ›ioneze publicul de pretutindeni. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale romanului, după cum urmează: Gramar (1999), Ion Creangă (1970), Garamond (1998), Tineretului (1988), Regis (2001).
Povestea uliÈ›ei de la sat, tratată precum un univers paralel în care autorul îÈ™i trăieÈ™te zilele, a impresionat de la prima apariÈ›ie.
UliÈ›a satului este locul în care autorul avea să copilărească, acolo îÈ™i va cunoaÈ™te prietenii, acolo va trăi primele dezamăgiri din dragoste, acolo va întâlni suferinÈ›a. Pe drumul de sat, lung, anevoios È™i prăfuit, micul erou se prindă de dimineață până noaptea târziu.
După cum ne-a obiÈ™nuit, Teodoreanu nu se dezice de stilul care l-a consacrat. NaraÈ›iunea lui e simplă, fără prea multe personaje È™i inundată într-un aer misterios È™i trist. UliÈ›a, la Teodoreanu, prinde viață, ea există ca parte cooperantă la acÈ›iune, ba chiar influenÈ›ează comportamentul eroilor. Descrierile sunt sporadice, dar nu abundente, iar intriga se desfășoară pe un singur fir narativ. Întreaga operă pare dominată de un puternic sentiment nefast, iar remuÈ™cări se ivesc la tot pasul. UliÈ›a aceasta nu e doar un drum, ea e un loc de baÈ™tină, un loc de suflet, care va fi martor la dezvoltarea È™i evoluÈ›ia eroului.
Cel mic trece prin viață agale, creÈ™te È™i porneÈ™te la învățătură pe alte meleaguri. Din nou, uliÈ›a îi este alături È™i pare că îi urează rămas bun la fiecare plecare. PercepÈ›ia autorului despre copilărie va fi larg dezbătută în cercurile literare de mai târziu. Faptul că Teodoreanu conferă o conotaÈ›ie deosebită unui simplu drum de È›ară va intriga clasa intelectualilor vremii È™i va surprinde cititorii.
Accentele filosofice È™i utopice ale operei vor creÈ™te valoarea manuscrisului, care va fi reeditat în numeroase rânduri È™i tradus în mai multe limbi străine.
Partea de final aduce o notă tragică, plecarea băiatului la război È™i moartea acestuia pe front sunt evenimente care vor întregi tabloul final. Ca o concluzie, Teodoreanu vorbeÈ™te despre chinul părinÈ›ilor È™i bunicilor de a-È™i îngropa nepotul, iar descrierile vor juca un rol cheie în ultimele capitole. Privind retrospectiv, eroul pornise într-o călătorie iniÈ›iatică către viaÈ›a de adult, trăise ororile războiului È™i sfârÈ™ise ca un adevărat patriot. Spre final, deÈ™i fără viață, băiatul se întoarse pe uliÈ›a cea dragă, care i-a fost alături jumătate din timp.
Autorul accentuează importanÈ›a locului de proveniență È™i, prin metafore bine gândite, surprinde lumea în care a trăit protagonistul. Fără sfială, Teodoreanu vorbeÈ™te despre moarte ca despre o continuare a vieÈ›ii, nicidecum ca un sfârÈ™it al existenÈ›ei.
Printre rânduri, putem observa câteva trimiteri către religie È™i sacralitate. Opera este un elogiu al vieÈ›ii È™i o încununare a morÈ›ii.