John Locke - Eseu asupra intelectului omenesc

S-a născut pe 29 august 1632 în Somerset È™i nimeni nu avea să È™tie că va deveni unul dintre cei mai influenÈ›i filosofi ai timpului său. După un liceu È™i o facultate de prestigiu, acesta devine profesor la Oxford È™i în acelaÈ™i timp îÈ™i obÈ›ine masteratul în medicină. Nu era pasionat, însă a reuÈ™it să opereze un chist de pe rinichi la nevoie, È™i apoi s-a angajat în domeniul economic È™i politic. Aici a reuÈ™it să îÈ™i formeze idei despre cum funcÈ›ionează iar în 1689 publică sub anonimat lucrarea ”Două tratate despre guvern” care va fi considerată mult timp revoluÈ›ionară în istoria Angliei. În acelaÈ™i an a devenit asociat al Societății Regale, unde a dezvoltat experimente medicale alături de Thomas Sydenham, însă cu cât reuÈ™ea mai mult să demonstreze o teorie, cu atât se gândea la cum ar fi dacă ar studia oamenii. AÈ™a a reuÈ™it să apară È™i lucrarea despre care vom vorbi, o lucrare ce a pus problema moralității È™i s-a îndoit de existenÈ›a religiei. Autorul moare pe 28 octombrie 1704 din cauza problemelor de sănătate în timp ce i se citea Biblia. Unii găsesc acest episod ca fiind unul de revelaÈ›ie pentru că pentru Locke, Dumnezeu nu a prezentat niciodată un subiect plăcut.

Cartea filosofică "Eseu asupra intelectului omenesc" a apărut original în limba engleză în 1689. În limba română te poÈ›i bucura de ediÈ›ia editurii ȘtiinÈ›ifică din 1961 în variantele broÈ™ată È™i broÈ™ată cu supracopertă.

Principala sursă de empirism ce a dezvoltat filosofia modernă este compusă din patru capitole, numite cărÈ›i. Pentru a înÈ›elege măcar puÈ›in din raÈ›iunea lui Locke, o sa descriem pe scurt fiecare parte.

Cartea I este bazată pe nativism È™i pe ideile înnăscute. Filosofii timpului său au încercat să susÈ›ină că oamenii se nasc cu idei însă autorul a respins cu convingere această idee. TotuÈ™i a fost de acord cu faptul că unele idei sunt în minte încă de bebeluÈ™i, cum ar fi gustul, lucru ce omul îl învață încă de când e în uter.  De asemenea, susÈ›ine că nu există nici un adevăr universal care să fie acceptat de toată lumea, nici măcar teoremele È™i demonstraÈ›iile matematice.

Cartea a II a este despre substanÈ›e È™i calități care se complementează una pe cealaltă. O substanță nu are calități în sine, în afară de faptul că susÈ›ine calitățile. Cele din urmă pot fi primare sau secundare È™i permit minÈ›ii să aibă idei bazate pe experienÈ›e reale sau pe senzaÈ›ii.

Cartea a III a se concentrează pe cuvinte. Omul este singura ființă care este capabilă să încadreze sunete în fraze care mai apoi formează un limbaj specific fiecărui individ. Abuzul de cuvinte pentru a explica o idee, sau cuvintele noi inventate de oameni doar pentru a părea interesanÈ›i, sunt aspru criticate de Locke.

Cartea a IV a explică cum cunoaÈ™terea generala este bazată pe suma ideilor È™i percepÈ›iilor individului. Este discutabil dacă există o limită a cunoÈ™tinÈ›elor pentru că oamenii pot da impresia că deÈ›in cunoÈ™tinÈ›e despre un subiect chiar È™i atunci când nu o fac.