Romanul lui John Updike avea să apară pentru întâia oară în anul 1984 È™i să fie ecranizat de studiourile de la Paramount câÈ›iva ani mai târziu. Lucrarea americanului avea să fascineze generaÈ›ii de-a rândul, iar publicul va fi surprins de capacitatea de evocare a scriitorului È™i îi va oferi acestuia numeroase premii pentru scrierea de față. Pe un fundal istoric incert, viaÈ›a locuitorilor din orășelul Eastwick avea să se schimbe dramatic È™i să fie bulversată într-o manieră ciudată. Anii '70 sunt cuprinÈ™i de curentul Hippie, iar nebunia acestei perioade va cuprinde America È™i va ajunge È™i pe continent european.
Trei femei, de vârste diferite, cu profesii diferite, vor pleca în aventura vieÈ›ii lor. Trecute deja prin tot soiul de aventuri, cele trei vor avea un impact masiv în societatea vremurilor. Lupta lor pentru libertate se dezvoltă în aceeaÈ™i perioadă cu eliberarea Americii, iar contrastul dintre poveste È™i realitate va fi foarte puternic. Asocierea feminității cu conceptul de vrăjitorie este o practică obiÈ™nuită epoci de-a rândul. TotuÈ™i, în anii '70 lucrurile stăteau diferit, iar imaginea femeii este asociată mai degrabă cu cea a războinicelor È™i a femeilor curajoase din reprezentările atât de cunoscute în literatură.
Intriga este complexă, împărÈ›ită cumva pe mai multe fire narative È™i concentrată în mâinile mai multor personaje. Nu È™tim cu certitudine care a fost pilonul de plecare al acestui roman, dar trebuie să admitem că lucrarea este de-a dreptul grandioasă. Finele unui război care pare să fi durat prea mult È™i închipuirea unei eliberări rapide sunt principalele laitmotive ale scrierii. Astfel, vom fi încântaÈ›i să cunoaÈ™tem cât mai multe despre hipioÈ›i, aceÈ™ti oameni liberi, neîngrădiÈ›i in gândire È™i în fapte, care vor porni o adevărată desfășurare de lege, o reală revoltă culturală. TotuÈ™i, la o analiză mai atentă, vom observa că scriitorul mixează între realitate È™i ficÈ›iune È™i suntem fascinaÈ›i de rezultatul acestei îmbinări inteligente. Astfel, urmărim cu interes personajele, suntem captivi într-o lectura care, pe alocuri, pare anevoioasă È™i greoaie, È™i urmărim cu perseverență să aflăm ce va fi de soartă acestor trei eroine. Trebuie spus că autorul se va îndrepta serios către evocarea unui roman de tip poveste în poveste È™i, cu sau fără voie, îÈ™i va pune cititorul în dificultate.
Cartea ajunge numaidecât pe piaÈ›a din întreaga lume, iar stocurile se vor epuiza masiv, astfel încât editura va fi nevoită să suplimenteze rapid stocurile. Numele scriitorului se va clasa între cei mai căutaÈ›i ai tuturor timpurilor, iar astăzi lucrarea reprezintă sursă de inspiraÈ›ie pentru scriitorii aflaÈ›i la început de drum. Opera poate o găsită la numai un click distanță, pe site-ul nostru, în mai multe ediÈ›ii, după cum urmează: Humanitas (2007), Nemira (1995).