Jon Kalman Stefansson - Tristetea ingerilor

Jon Kalman Stefanson s-a născut la Reykjavik dar a crescut la Keflavik. După ce a terminat liceul s-a mutat în Vestul Islandei È™i a lucrat diverse meserii pentru a duce un trai decent. A studiat literatura la Universitatea din Islanda însă nu a reuÈ™it să obÈ›ină diploma de licență. A ajuns profesor de liceu È™i redactor pentru un ziar cunoscut la nivel naÈ›ional. Trei ani a lucrat în Copenhaga dar s-a întors pentru a ocupa postul de bibliotecar în Mosffelbaer. În acelaÈ™i an începe È™i cariera sa scriitoricească dar nu va reuÈ™i să atragă prea mult atenÈ›ia publicului până în 2007 când publică Rai È™i Iad. ViaÈ›a sa o păstrează privată, aÈ™a că nu îl vom cunoaÈ™te prea curând, dar din romanele sale ne-am dat seama că este un om sensibil È™i filosofia este una dintre pasiunile sale.

Romanul "TristeÈ›ea îngerilor" a fost publicat pentru prima dată în limba islandeză în anul 2009. În limba română apare la editura Polirom în 2016 È™i 2023.

Fiind al doilea volum al seriei "Între cer È™i pământ" reluăm viaÈ›a băiatului ce s-a chinuit atâta timp să aibă o viață mai bună. Ajuns în Geirbudur, începe să se simte mai bine, o ajută pe menajera Helga, îi citeÈ™te căpitanului Shakespeare dar totul este întrerupt de poÈ™taÈ™. El avea nevoie de un coleg de călătorie aÈ™a că băiatul imediat a acceptat o nouă aventură însă nu È™tia ce va fi...În primă fază se plimba prin oraÈ™, no facem cunoÈ™tință cu locuitorii, ei le dau scrisorile, apoi merg să mănânce la restaurantul unde deja deveniseră de ai casei. Când lumea îi era mai dragă, Jens află că trebuie să meargă È™i la cei ce locuiesc departe de civilizaÈ›ie. În acea vreme majoritatea oamenilor trăiau izolaÈ›i în munÈ›i iar oraÈ™ele erau doar pentru cei bogaÈ›i, aÈ™a că dacă credeaÈ›i că în primul volum eroul nostru pățeÈ™te tot ce este mai rău vă înÈ™elaÈ›i. Băiatul È™i poÈ™taÈ™ul deveniseră cei ce aduceau È™tirile, vremea È™i uneori È™i câte ceva de mâncare. Furtuni constante de zăpadă aveau loc iar oamenii îÈ™i puneau ultimele vreascuri în sobă pentru a se încălzi È™i pe ei dar È™i pe cei doi călători. Când vedeau cafea era ca È™i cum l-ar fi apucat pe Dumnezeu de picior aÈ™a că mereu le aduceau pentru a le face o bucurie. Sacii grei de corespondență trebuiau căraÈ›i prin troieni, ploaie sau cărări înguste de munte È™i tot ce îi mai făcea fericiÈ›i în acele momente era o îmbrățiÈ™are. E o carte dureroasă dar atât de frumoasă. Atât de multe sentimente vă vor încerca, de la empatia pentru Jens până la comedia ce avea loc în sat.