Jose Saramago s-a născut pe 16 noiembrie 1922 într-un mic orășel din Portugalia. ViaÈ›a sa nu a fost deloc uÈ™oară: la vârstă de 2 ani se mută cu familia la Lisabona însă la scurt timp fratele său moare. Din lipsă de bani urmează o È™coală tehnică È™i mai târziu devine mecanic auto, meserie ce îi displăcea complet. La doar 22 de ani se căsătoreÈ™te È™i se angajează ca traducător È™i jurnalist la o companie publicitară.
În 1947 se naÈ™te unicul său copil iar în cinstea sa publică primul volum, de poezii, ”Pământul păcatelor”. Văzând că un succes imens a apărut în viaÈ›a sa, a mai publicat câteva volume de poezie până în 1977 când apare primul său roman ”Manual de pictură È™i caligrafie”. Printre cele mai notabile opere se numără: ”Baltazar È™i Blimunda”, ”Dublura” È™i ”Toate numele”.
Datorită acestor titluri, Jose Saramago este fericitul câÈ™tigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1998. Stilul său care îmbină atât problemele sociale de care suntem preocupaÈ›i chiar È™i astăzi cât È™i veÈ™nica întrebare ”ce ar fi dacă…?” a reuÈ™it să îi aducă un palmares de peste 2 milioane de volume vândute într-un timp record.
Romanul ”IntermitenÈ›ele morÈ›ii” a fost publicat în anul 2005 la editura Harcourt. În limba română au fost publicate 3 ediÈ›ii ale editurii Polirom: în 2007, 2009 È™i 2013.
Cred că fiecăruia dintre noi i-a trecut măcar o dată prin cap întrebarea ”Ce s-ar întâmpla dacă moartea nu ar mai exista?”. Ei bine, la această întrebare ni se va răspunde în următoarele rânduri. Ne aflăm într-un oraÈ™ în care moartea a dispărut cu totul. VieÈ›uitoarele nu mai mor, însă bolile continuă să existe chinuind chiar È™i cel mai mic suflet. Cu toate acestea oamenii se bucură, încep să facă chiar È™i cele mai periculoase acÈ›iuni pentru că acum totul este posibil. Însă totul se schimbă când în clasa politică îÈ™i face apariÈ›ia un fel de Război Rece greu de rezolvat.
Romanul este structurat în două părÈ›i care se unesc subtil pe alocuri. În prima parte sunt repercusiunile pe care lipsa morÈ›ii le aduce în vieÈ›ile localnicilor. Având în vedere că oamenii acum se pot răni în ultimul stadiu dar nu pot muri, spitalele sunt pline iar agenÈ›iile funerare falimentează. Nici Biserica nu scapă de acest val de ghinion. Moartea nu mai există, nici învierea nu mai exista iar oamenii încep să renunÈ›e la credință iar preoÈ›ii nu se lasă mai prejos.
În a doua parte, lucrurile încep să îÈ™i revină la normal. Într-o zi directorul televiziunii naÈ›ionale primeÈ™te o telegramă de la însuÈ™i moartea care îl anunță că de acum vor exista din nou decese. Având atâta timp de vacanță, moartea s-a gândit că ar fi o idee bună să anunÈ›e oamenii că vor muri cu o săptămână înainte printr-o telegramă de culoare mov. Una din ele însă face cale întoarsă de 3 ori iar singura soluÈ›ie prin care se putea rezolva această problemă era bineînÈ›eles transformarea morÈ›ii în om. Ce poate fi mai palpitant de văzut decât doi oameni care încearcă să se omoare reciproc?