Fabrica de absolut (pe titlul original Tovarna na absolutno) este un roman science-fiction scris de autorul ceh Karel Capek, publicat pentru prima dată în anul 1922. Romanul debutează în ziua de Anul nou 1943 - o dată din viitor față de data la care a fost scris - È™i descrie transformările fundamentale ale societății, ca rezultat al unei noi surse virtuale de energie gratuită.
Povestea are ca punct central construirea unui reactor care poate anihila materia pentru a obÈ›ine energie ieftină din belÈ™ug. Din păcate, acesta produce È™i altceva, un produs secundar, absolutul. Acesta este o esență spirituală, care conform filosofiei unor religii, pătrunde prin toată materia. Este asociată ulterior cu o experiență religioasă, iar adoptarea noii surse de energie la nivel global, duce la emanarea în întreaga lume a unei cantități enorme de absolut pur. Acest lucru duce la o explozie religioasă cât È™i naÈ›ionalistă È™i într-un final la un război mondial devastator.
Fabrica de absolut, romanul unuia dintre cei mai importanÈ›i scriitori cehi din secolul XX, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, Karel Capek, este considerat de unii critici pe nedrept ca aparÈ›inând literaturii science-fiction. Iubitorii acestui gen nu vor găsi însă aici un scenariu tipic: singura invenÈ›ie tehnică este Carburatorul producător de Absolut, în spatele căruia curiozitatea cititorului ajunge să descopere parabola anomaliei politice a secolului XX, pe care autorul a trăit-o direct.
Alcatuită din mai multe perspective, inclusiv a autorului, articole din ziare È™i relatări de la faÈ›a locului, povestea urmăreÈ™te declinul omenirii, care eÈ™uează să profite de avantajele energiei gratuite, ajunge la faliment È™i termină totul într-un război religios devastator.
Fabrica din titlu nu e de fapt un carburator care face minuni; fabrica e Omul care odată aflat în posesia dragostei divine hotărăște să o producă în cantități industriale, să o branduiască ca apoi să lovească alÈ›i cetățeni cu beÈ›e È™i lucruri ascuÈ›ite reclamând dreptul de proprietate intelectuală asupra sentimentului de împlinire.